Dacă München a fost ușa deschisă spre aceast blog de călătorie, Viena este locul în care timpul pare să își fi pierdut grabă, lăsând trecutul și prezentul să danseze într-un vals perfect.
Există locuri pe care doar le bifezi pe o hartă și locuri care pur și simplu te adoptă, iar pentru mine, capitala Austriei este cel mai iubit oraș din toate cele pe care le-am vizitat vreodată.
Are o istorie aparte și m-a cucerit definitiv, până la moarte, printr-un magnetism pe care nu l-am mai simțit nicăieri în altă parte. Are acest dar rar de a te face să te simți parte dintr-o poveste care se scrie de secole, dar care vibrează incredibil de puternic chiar acum, în prezent.
Fiecare colț de stradă din Viena șoptește o poveste fascinantă, iar originile ei ne întorc în timp, pe vremea când era doar o tabără militară romană de frontieră, cunoscută sub numele de Vindobona. Destinul orașului s-a schimbat radical odată cu ascensiunea dinastiei Habsburgilor, acei monarhi ambițioși care au transformat așezarea de pe Dunăre în epicentrul unui imperiu colosal.
Timp de peste șase secole, sub sceptrul lor, Viena a funcționat ca o uriașă pânză pe care s-au pictat intrigi politice, victorii legendare și o opulență greu de egalat.
A fost un magnet pentru genii absolute precum Mozart, Beethoven sau Klimt, devenind capitala culturală și muzicală a întregii Europe.
Epoca barocă i-a oferit acele palate fastuoase și curți interioare ascunse care și astăzi îți tăie răsuflarea, lăsând moștenire o eleganță imperială ce nu a dispărut odată cu imperiul, ci s-a transformat elegant în fundalul vieții moderne.
Dar nu lăsați opulența palatelor să vă inducă în eroare, deoarece dincolo de fațadele încărcate de istorie și de ecourile muzicii clasice, Viena ascunde un contrast electrizant.
Viena orașul imperial a reușit performanța de a fi declarat, în mod repetat, metropola cu cea mai ridicată calitate a vieții din lume.
Este un mecanism urban perfect, unde arta stradală rebelă de pe marginile canalului Dunării coexistă cu balurile fastuoase de la Palatul Hofburg, iar cafenelele istorice împart acum trotuarul cu baruri conceptuale și inițiative ecologice avangardiste. Viena reușește să fie incredibil de vie fără a fi obositoare și grandioasă fără a undeni vreodată arogantă.
Încă de mult timp mi-am dorit să ajung în acest oraș. Văzusem filme filmate pe străzile lui, aveam cărți poștale vechi și adunasem de-a lungul anilor diverse lucruri din trecut, aduse din Viena de oameni dragi, dar eu personal nu ajunsesem niciodată acolo.
Este aproape amuzant cum s-au așezat lucrurile. Nu a fost vorba că mi-am dorit enorm, pentru că, dacă ar fi fost așa, probabil aș fi ajuns mult mai devreme. Se pare însă că în viață toate se întâmplă exact atunci când le este momentul său când trebuie cu adevărat să se întâmple.
De data aceasta, spre deosebire de alte evadări, am călătorit însoțit. Viena m-a primit alături de partenera mea de drum, o experiență care a adus cu sine o dinamică complet nouă.
Când călătorești singur, ai o libertate absolută, aproape sălbatică. Îți aparții în totalitate, schimbi traseul într-o secundă, mănânci unde vrei sau mergi până la epuizare fără să dai socoteală nimănui. Când ești cu cineva, acea libertate totală de explorare se transformă ritmul nu mai este doar al tău, apar compromisuri, planuri discutate și momente în care trebuie să te mulezi după dorințele celuilalt.
Și totuși, dincolo de renunțarea la independența deplină, este ceva extrem de frumos și de plăcut în a împărți uimirea. Să privești o clădire spectaculoasă și să vezi reflectarea ei în ochii cuiva drag, să împarți o cafea vieneză într-un moment de liniște sau pur și simplu să ai cu cine să schimbi o privire complice când orașul te surprinde, toate acestea oferă călătoriei o altfel de bogăție.
Totul a început într-un mod extrem de amuzant chiar înainte de a ne cumpăra biletele. Ne doream foarte mult o escapadă în doi într-un oraș din Europa, așa că am convenit ca fiecare dintre noi să scrie pe câte trei bilețele numele destinațiilor preferate. Opțiunile mele au fost Berlin, München și Viena, în timp ce ea a ales Praga, Madrid și Budapesta.
Sincer să fiu, nu credeam nicio secundă că va ieși un oraș de pe lista mea, deoarece șansele erau destul de mici. Am împăturit cele șase bucăți de hârtie și le-am pus într-un bol. Pentru a fi un cavaler adevărat, am întins bolul spre partenera mea de drum și am rugat-o pe ea să facă extragerea, fiind amândoi de acord că ne vom lăsa purtați în totalitate de mâna destinului. Spre surprinderea mea, biletul extras a fost Viena, însă am observat imediat pe chipul ei o ușoară umbră de ezitare, semn că alegerea nu o încânta pe deplin.
Cum nu îmi place niciodată să câștig printr-un simplu noroc care nu aduce bucurie amândurora, am propus pe loc o altă variantă.
Știam un site specializat în extrageri unde introduci opțiunile dorite, sistemul le amestecă în mod virtual și le ascunde în spatele unor culori, iar destinația finală este dezvăluită abia după ce selectezi o nuanță. Am văzut imediat o sclipire de entuziasm în ochii ei și am înțeles că este de acord cu această nouă șansă. Am introdus cele șase orașe pe laptop și s-au afișat culorile pe ecran.
Ca să fiu complet corect și imparțial, am întors laptopul spre ea și am invitat-o să aleagă. A șovăit câteva secunde, a analizat ecranul și a selectat culoarea albastră, sub care se ascundea, desigur, tot Viena. În fața unei asemenea coincidențe duble, a fost clar pentru amândoi că orașul ne chema și că nu mai aveam nicio cale de scăpare.
Cu bagajele făcute și cu zâmbetul pe buze, ne-am început călătoria spre capitala Austriei.
Plecarea de pe Aeroportul Otopeni a adus însă un moment complet neașteptat.
Deși mai călătorisem împreună în trecut și ea vizitase foarte multe țări până atunci, în acea zi partenera mea de drum era extrem de emoționată, cuprinsă de o frică bruscă și inexplicabilă.
Nu își găsea deloc liniștea în terminal, iar pentru mine a fost o misiune de credință și răbdare să o conving că totul va fi foarte bine, că suntem în siguranță și că nimic rău nu se va întâmpla.
Pentru această cursă am ales să zburăm cu compania Ryanair, un operator care, dincolo de eticheta cunoscută de low-cost, s-a dovedit a fi o surpriză extrem de plăcută. Punctualitatea zborului a fost impecabilă, aeronava s-a prezentat în condiții excelente, iar profesionalismul calm al echipajului de bord a ajutat enorm la împrăștierea temerilor, oferindu-ne o atmosferă sigură și stabilă.
Simțeam că această călătorie era cu totul specială pentru ea, iar după lungi discuții și cu sprijinul acelui zbor liniștit, am reușit să o ajut să își învingă acea stare agitată. Din fericire, odată urcați la bord, zborul a decurs absolut perfect, lăsând în urmă toate temerile de la sol.
Am aterizat cu bine pe elegantul aeroport din Viena și ne-am îndreptat imediat spre zona de transport pentru a cumpăra biletele către stația Wien Mitte, nodul feroviar care asigură legătura cu inima orașului.
La ieșirea din terminal am observat o casă special amenajată a căilor ferate austriece ÖBB, așa că am preferat să cumpărăm biletele direct de acolo, evitând complet trenul privat numit CÂT. Decizia noastră nu a avut la bază un motiv financiar, ci a fost una pur logistică și practică. Analizând opțiunile, am realizat că trenurile de stat austriece reprezentau o variantă mult mai eficientă deoarece circulau foarte des, ne ajutau să ajungem chiar mai repede la destinație în funcție de conexiuni și erau în același timp considerabil mai ieftine.
Cu biletele cumpărate rapid de la ghișeu și cu satisfacția unei alegeri inspirate, am coborât pe peron și ne-am urcat în trenul roșu, lăsând în urmă agitația aeroportului și pregătindu-ne pentru prima întâlnire cu orașul.
Aterizarea a avut loc la o oră destul de târzie, când deasupra Vienei se așternuse deja întunericul, însă acesta a fost pur și simplu programul cursei aeriene și nu o alegere de-a noastră. Odată urcați în tren, atmosfera liniștită a fost completată de o prezență care avea să lase o amprentă specială asupra începutului nostru de drum. Chiar în momentul în care am pășit în vagon, s-a urcat odată cu noi un tânăr cu un rucsac mare, pregătit parcă pentru o mare călătorie, având chiar și o pereche de adidași legați ingenios pe lateralele bagajului. S-a oprit undeva în apropierea noastră, devenind fără să știe parte din începutul poveștii noastre vieneze.
Privind în jur și la ecranul de afișaj al trenului care era în apropierea noastră, partenera mea de drum mi-a sugerat că ar fi o idee excelentă să întrebăm unde este cel mai bine să coborâm.
Deși eu mă informasem temeinic încă de acasă și nu prea am obiceiul de a cere indicații pe parcurs, am încuviințat discret din cap, dorind să mențin atmosferă plăcută a călătoriei și să evit o discuție inutilă într-un moment atât de frumos.
Ea s-a apropiat de el și l-a abordat politicos în limba engleză. Spre uimirea și bucuria noastră totală, băiatul a zâmbit cald și a răspuns direct în limba română, explicându-ne că ne auzise vorbind între noi chiar de când ne urcasem în vagon. A fost prima noastră conexiune neașteptată cu un conațional, însă felul în care s-a produs a avut ceva mistic, de parcă a fost un mesager de drum trimis special de destin pe acea rută nocturnă pentru a ne ghida pașii.
Ne-a recomandat cu multă căldură să coborâm la stația Wien Mitte, explicându-ne că de acolo avem legături ideale și putem lua metroul în orice direcție dorim. Imediat ce ne-a oferit aceste răspunsuri clare, tânărul a părut că se dizolvă pur și simplu în peisajul vagonului, dispărând din zona noastră la fel de repede cum apăruse, dar lăsându-ne cu o stare excelentă și cu certitudinea că orașul ne primea cu brațele deschise.
Trenul a oprit în sfârșit la staţia Wien Mitte, iar când am coborât pe peron, am simțit imediat că am pășit cu adevărat în universul vienez. Chiar în acele prime minute pline de entuziasm, am reușit să imortalizez bucuria noastră în apropierea unui stâlp care indica stația de metrou.
A fost o fotografie extrem de reușită, un cadru simplu, dar încărcat de o energie atât de curată, încât și acum, când privesc acea imagine, toate amintirile îmi revin în minte cu o claritate uluitoare, ca și cum totul s-ar fi întâmplat ieri.
Înainte de a coborî spre linii, am mers puțin prin acest punct nodal al orașului pentru a-i simți pulsul. Wien Mitte nu este doar o simplă gară, ci o adevărată poartă de intersecție între trecutul feroviar și modernitatea vibrantă a Vienei, un spațiu grandios unde arhitectură din sticlă și oțel adăpostește zilnic mii de destine aflate în mișcare.
Este un loc care te impresionează prin curățenia sa impecabilă și prin modul perfect în care austriecii au reușit să organizeze un haos urban aparent într-o armonie totală. După ce am explorat puțin terminalul, am decis să ne oprim să mâncăm ceva chiar acolo, deoarece partenera mea de drum și-a dorit foarte mult să luăm masa la McDonald's.
Deși Viena oferă nenumărate tentații culinare locale, am cedat cu drag în fața dorinței ei, bucurându-ne de un moment simplu și relaxant în mijlocul agitației din jur. Cu forțele proaspăt refăcute, am mai parcurs câțiva pași prin complex, luând pentru prima dată contact și cu magazinele mici din acest centru comercial modern, analizând vitrinele și observând stilul de viață al vienezilor aflați la cumpărături.
După această scurtă sesiune de acomodare cu pulsul comercial al orașului, ne-am îndreptat hotărâți spre metroul aflat la nivelul inferior, gata să pornim spre locul unde urma să fim cazați.
Am fost cazați în apropiere de celebra stradă Mariahilfer Străße, însă chiar la ieșirea din stația de metrou unde am coborât, noaptea și oboseala și-au spus cuvântul. Fiind întuneric, am reperat greșit direcția de mers, refuzând să folosesc GPS-ul sau orice alt ajutor digital, deoarece mizasem pe faptul că mă pot orienta doar din instinct, așa cum făcusem cu succes în toate călătoriile mele anterioare. De data aceasta însă, instinctul m-a purtat pe un drum greșit, iar după aproximativ șase sute de metri am realizat că ceva nu este în regulă și că ne îndepărtăm de destinație.
Când am recunoscut acest lucru, am primit imediat un reproș din partea partenerei mele de drum, care mă întreba de ce nu am verificat harta încă de la început.
Călătoria cu avionul, oboseala acumulată și emoțiile intense ale acelei zile au făcut ca ea să își piardă din naturalețe, devenind brusc agitată de teama că nu vom reuși să ajungem repede la hotel. Am încercat să o liniștesc și să îi explic că totul este sub control, însă într-o clipă de neatenție din partea mea, ea a oprit o femeie care trecea pe stradă. Din fericire, localnica s-a dovedit a fi extrem de amabilă, a privit harta pe ecranul telefonului și ne-a arătat cu precizie direcția corectă de mers, folosind exact aceeași aplicație pe care o aveam și noi instalată.
Cu ajutorul ei am reușit să redresez traseul imediat și să găsim drumul cel bun spre hotel fără alte complicații. Este extrem de interesant de menționat că, după această întâmplare minoră de la început, totul a decurs de parcă absolut totul în Viena s-ar fi aliniat în favoarea noastră, iar eu nu am mai greșit vreodată traseul său vreo direcție până în ultima zi a plecării noastre din oraș.
Odată ajunși la hotel am avut parte de o primire extrem de caldă din partea unui recepționer foarte amabil. Deși din modul său de lucru se vedea destul de clar că nu era angajat de mult timp acolo, el își făcea treabă extrem de minuțios și cu o dăruire exemplară. A insistat foarte mult să ne asigure că pentru absolut orice am fi avut nevoie pe parcursul șederii noastre trebuia doar să îi comunicăm fără ezitare. În hotel există o regulă foarte interesantă prin care oaspeților le era adusă apă gratuit în sticle elegante de sticlă, iar deși noi nu cerusem acest serviciu în mod expres, atenția lui la detalii m-a amuzat și m-a impresionat în același timp.
Tânărul își făcea pur și simplu datoria cu un profesionalism desăvârșit. Când am intrat în cameră am avut marea surpriză să descoperim un spațiu extrem de curat și de primitor, iar în acel moment abia așteptam să deschid bagajele, să fac un duș fierbinte și să mă odihnesc pentru nouă zi plină de explorări care urma. Însă cum în călătorii nu poți prevedea niciodată totul de acasă, partenera mea de drum a venit cu propunerea unei scurte plimbări de noapte prin împrejurimi, iar eu nu am putut să refuz această dorință.
Ne-am început plimbarea pe străzile vieneze din apropierea hotelului și am avansat treptat până când am ajuns pe celebra Mariahilfer Străße. Mergând la pas pe această arteră imensă, cam pe la jumătatea ei, am zărit un restaurant McDonald's care ne-a tăiat pur și simplu răsuflarea prin proporțiile sale.
Este vorba despre cel situat la numerele 85-87, recunoscut oficial ca fiind cel mai mare din întreaga zonă și având o suprafață de cel puțin trei ori mai mare decât oricare altul din București.
Cum ora era extrem de târzie și nu am mai găsit absolut nimic altceva deschis în jur pentru a lua o gustare, am decis să intrăm, chiar dacă eu personal nu sunt deloc un adept al acestui tip de mâncare. Nici de această dată nu am reușit să mănânc nimic, însă partenera mea de drum a fost curioasă și a gustat câteva preparate care păreau total diferite ca gust și aspect față de cele de la noi de acasă.
Pentru a putea face față fluxului uriaș de oameni de pe stradă, această locație este dotată cu nu mai puțin de 13 terminale duble de comandă, acele kiosk-uri electronice moderne și dispune de o zonă specială de recepție a mâncării.
De asemenea, restaurantul are un McCafé integrat, o zonă de cafenea amenajată extrem de elegant, unde cafeaua se servește în mod tradițional vienez, adică în cești fine de porțelan, însoțită obligatoriu de un pahar de apă și o ciocolată alături. Am părăsit localul după scurt timp, rămânând amândoi profund uimiți de imensitatea acestui spațiu comercial și de modul în care o simplă franciză a fost adaptată la standardele de eleganță ale Vienei.
Cu această ultimă imagine memorabilă din prima noastră noapte, ne-am îndreptat spre hotel pentru un somn binemeritat.
