sâmbătă, 4 mai 2019

Echipa României de Hochei pe gheaţă a promovat în Divizia 1- Grupa A.

Astăzi 4 Mai 2019, pe patinoarul Tondiraba din Tallin (Estonia) s-a disputat partida dintre România şi Olanda, din Divizia 1-Grupa B, a Campionatului Mondial de Hochei pe gheaţă, această partidă a fost câştigată de echipa României cu scorul final de 3-1(1-0)(1-1)(1-0).
Prima repriză a început în forţa pentru echipa României care a reuşit să deschidă scorul în minutul 03:58 prin numărul 15-Biro Gergo, repriza a doua a fost mai disputată şi s-a încheiat la egalitate, deşi echipa României a început bine a doua repriză şi a reuşit să înscrie repede în minutul 20:46 prin numărul 3-Goga Atilla nu au reuşit să menţină ritmul alert al jocului şi au primit gol spre finalul reprizei, mai exact în minutul 37:26, prin numărul 16-Boer Levi şi astfel scorul devenea 2-1, şi destul de periculos pentru echipa României, care trebuia să învingă în timpul regulamentar de joc pentru a obţine punctajul maxim, o victorie în Overtime nu mai era folositoare dacă în partida dintre Polonia şi Japonia, echipa Poloniei obţinea victoria în timpul regulamentar de joc.
În a treia repriză jucători olandezi parcă vroiau să recupereze toate reprizele pierdute în aceasta grupa B, au jucat la totul sau nimic deşi nu îi ajuta cu nimic o victorie în Overtime, ei au sperat să egaleze şi au tot încercat şi nu au reuşit nici în cele trei ocazii de superioritate numerică pe care le-au avut datorită penalităţilor de 2 minute.
In minutul 57:28, numărul 29-Oosterwijk Martijn este scos din joc, antrenorul olandez Mason Doug hotărăşte să scoată portarul din poartă şi să introducă un atacant, dar această decizie în general în hochei este destul de periculoasă şi riscantă şi este făcută când nu mai ai de ales altă soluţie care să te ajute să înscri foarte repede.
Fără portar şi cu o echipă care nu a ştiut să ţină pucul, s-a produs inevitabilul când în minutul 58:16, jucătorul cu numărul 19-Peter Balasz înscrie din propria treime pentru echipa României, scorul devenise 3-1 şi nimic nu mai se putea întâmpla, deşi în acest sport un minut înseamnă enorm câteodată era prea de tot la cât au muncit aceşti minunaţi jucători să le fie spulberat acest vis. Echipa României reuşise miracolul calificări la care unii cât de fanatici fani ar fi fost nici nu ar fi visat.
Această ultimă partidă din grupă, a avut o miză destul de mare pentru ambele echipe, pentru România o victorie în timpul regulamentar de joc însemna câştigarea grupei şi promovarea în cea de-a doua grupă din ierarhia Hocheiului pe gheaţă mondial, şi anume Grupa A din prima Divizie, indiferent de rezultatul partidei Polonia - Japonia, deoarece chiar dacă ambele echipe aveau acelaşi număr de puncte în partida directă echipa României a învins echipa Poloniei.
Pentru echipa Olandei o victorie însemna o şansă de a rămâne în grupa B, şi de a nu retrograda în grupa C.
După această partidă câştigată echipa României a terminat pe primul loc în această grupă B, din Divizia 1, şi a promovat în Divizia 1 - Grupa A, care este a doua grupă valorică în Hocheiul pe gheaţă mondial, a retrogradat în Divizia 1-Grupa C, echipa Olandei.
De anul viitor echipa de Hochei pe gheaţă a României va încerca să se claseze între locurile 17 şi 22 în hocheiul mondial, iar dacă până acum nu a existat nici o urmă de interes din partea celor în măsură să facă posibilă o mai bună pregătire a jucătorilor de Hochei pe gheaţă din ţară, poate va exista o trezire la realitate şi de a se vedea acest miracol care a fost posibil datorită unor jucătorii care au crezut în şansele lor, deşi bazele de pregătire sunt inexistente iar ca număr de jucătorii legitimaţi suntem pe ultimele locuri în hocheiul mondial, să mai spunem şi că numărul de patinoare omologate şi apte pentru o competiţie internaţională este egal cu degetele de la o mână şi asta cu îngăduinţă.
O ţară în care o echipa fostă campioană naţională se antrenează şi dispută partidele de acasă la sute de kilometri distanţă, si asta pentru ca in Bucuresti nu exista patinoar ,o ţară în care există un campionat cu doar şase echipe dintre care doar două sau maxim trei pot fi competitive, o ţară în care nu există patinoar de foarte multi ani în aşa zisa capitală europeana.
Mulţi dintre cei care nu înţeleg le explic că nu este vorba de aşa zisele patinoare de la mall sau în aer liber care nu pot găzdui competiţii de genul Hocheiului pe gheaţă deoarece nu au standardul necesar pentru a găzdui partide de Hochei pe gheaţă, spun asta pentru că am întâlnit persoane care susţineau că doar în Bucureşti avem 4 sau 5 patinoare pe care se poate juca hochei, în viziunea unora care au văzut că patinajul artistic se chinuie cu ore închiriate pe aşa zisele patinoare se poate şi cu Hocheiul pe gheaţă, ei bine cam nu se poate.
Această performanţă a echipei României probabil va fi dată ca exemplu de multe ţări cu un Hochei pe gheaţă mult mai dezvoltat, şi dacă în trecut echipe că Japonia, Polonia, sau Ucraina ne învingeau iată că echipa României a reuşit datorită unui nucleu de jucătorii care joacă la un nivel destul de ridicat şi aici mă refer la cei de la Miercurea Ciuc, Corona Braşov şi CSM Galaţi, să ridice şi nivelul de joc al echipei naţionale, foarte bună a fost şi selecţia antrenorului slovac Penzes Julius care nu a fost mulţumit de evoluţia de anul trecut când echipa naţională a României a reuşit să se salveze de la retrogradare în grupa inferioară în ultima partidă, acesta a schimbat aproape jumătate din lotul existent şi a creat o echipă care să poate emită pretenţii de rămânere în această grupă pentru început, dar iată că aşteptările au fost depăşite şi s-a reuşit promovarea în grupă A.
Aş fi nedrept să nu remarc şi contribuţia  jucătorilor străini care au fost naturalizaţi şi care au adus un plus în echipa naţională, şi aici mă refer la cei trei ucrainenii Yevhen Yemelianenko, Anton Butochnov şi Pavlo Borysenko, de menţionat că cei trei nu au evoluat anul trecut în naţională României, foarte bună evoluţie a avut şi portarul slovac Patrik Poloc care a avut numeroase interventi salvatoare şi un procentaj de aproximativ 93%.
Din Divizia 1-Grupa B, au făcut parte următoarele echipele naţionale de Hochei pe gheaţă: România, Estonia, Ucraina, Japonia, Polonia, şi Olanda.
Acest Campionat Mondial din grupa B, a fost organizat şi găzduit de Estonia în perioada 28 Aprilie -4 Mai 2019, toate partidele din această grupă B, s-au disputat în oraşul Tallin pe patinoarul Tondiraba.
Rezultatele partidelor din aceasta grupa B:
Ucraina -Japonia=2-3
Olanda -Polonia 1-8
Polonia-Ucraina=7-3
Estonia-Olanda-4-1
Olanda-Ucraina=1-8
Japonia-Estonia=5-2
Japonia-Olanda=2-3
Estonia-Polonia=2-3
Polonia-Japonia=7-4
Estonia-Ucraina=4-3(1-3)(1-0)(1-0)(1-0)OT(Overtime).
Iata si rezultatele echipei României in aceasta grupa B:
România-Estonia=4-3(2-0)(0-2)(1-1)(0-0)(1-0)-OT(Overtime).
Japonia-România=2-3(2-0)(0-2)(0-1).
Ucraina-România-1-5(0-2)(1-1)(0-2).
Polonia-România=2-3(0-1)(0-0)(2-1)(0-1)-OT(Overtime).
România-Olanda=3-1(1-0)(1-1)(1-0).
Echipa Romaniei a fost alcatuita din urmatori jucatorii:
Portari:
Polc Patrik (ASC Corona Brașov), Toke Zoltan Laszlo (ASC Corona Brașov).
Fundași:
Bors Huba Ferenc (ASC Corona Brașov ), Borysenko Pavlo (ASC Corona Brașov), Farkas Tamas (SC Miercurea Ciuc), Goga Attila (ACSH Gheorgheni), Gyorfy Tihamer Laszlo (SC Miercurea Ciuc), Mihaly Ede (ASC Corona Brașov), Sallo Alpar (SC Miercurea Ciuc), Yemelianenko Yevhen (CSM Galați).
Atacanți:
Biro Gergo (ASC Corona Brașov), Butochnov Anton (CSM Galați), Casaneanu Eduard (SC Miercurea Ciuc), Constantin Mircea Cristian (ACSH Gheorgheni), Csergo Hunor (ACSH Gheorgheni), Gliga Roberto (ASC Corona Brașov), Irimia Adrian (CSM Galați), Molnar Zsombor (ASC Corona Brașov), Peter Balazs Szabolcs (ASC Corona Brașov), Reszegh Tamas (SC Miercurea Ciuc), Rokaly Szilard (SC Miercurea Ciuc), Tranca Daniel (ASC Corona Brașov).
Antrenori:
Penzes Julius (antrenor principal)si Trandafir Marius ( antrenor second)