Ca la fiecare sfârşit de an, iubitorii Hocheiului pe gheaţă din întreaga lume îşi îndreaptă atenţia asupra celui mai vechi şi renumit turneu din lume acesta se dispută în Davos (Elveţia) şi este numit după fondatorul său Carl Spengler.
Davos este mai mult decât un "sat alpin", oferind pe lângă excelente facilităţi pentru activităţile sportive şi alte atracţii: plimbări plăcute, restaurante cu o mâncare gustoasă, o zonă comercială interesantă. În timpul verii, un loc important îl ocupă drumeţiile pe trasee montane bine marcate, de exemplu de pe vârful Jakobshorn poţi să ai o privelişte minunată asupra Alpilor.
Posibilităţi de sport sunt: mountain bike, squash, tenis, golf (teren de golf cu 18 găuri), călărie, petercerea timpului liber în centre de fitness, săli acoperite de sport fac din această staţiune să fie foarte căutată de turişti pe tot parcursul anului.
În oraş oaspeţii sunt aşteptaţi cu cele mai interesante băuturi şi specialităţi culinare locale a restaurantelor, iar o staţiune de talie mondială, ca Davos, are şi o viaţă de noapte pe măsură, prin pârtiile de schi şi pistele de săniuş nocturne, evenimente sportive dar şi prin restaurante şi baruri, cluburi de noapte, discoteci, sau concerte în aer liber.
Oraşul Davos include două regiuni, Dorf şi Platz, legate de pârtii prin funiculare şi telecabine.
Sezonul de iarnă ţine din luna decembrie, pana în luna aprilie. Domeniul schiabil se întinde până la altitudinea 2844 m.
Astăzi 26 decembrie 2024, la Davos pe patinoarul din Davos s-au disputat în prima zi de competiţie două partide din cele două grupe Torriani şi Cattini iată şi rezultatele celor două partide disputate:
Grupa Torriani - ora 15:10 (ora locală Elveţia)- 16:10 -(ora România).
Fribourg Gotteron - Dynamo Pardubice =2-3 (0-2) (0-0) (2-0) (0-0-Overtime) (0-1-lovituri de departajare).
Golurile acestei partide au fost înscrise pentru Dynamo Pardubice de numărul 69 - Lukas Radil în minutul 09:07, numărul 28 - Daniel Rakos în minutul 12:47 şi numărul 23 - Lukas Sedlak a înscris la loviturile de departajare golul victoriei în această partidă.
Pentru Fribourg Gotteron au înscris numărul 27 - Yannick Rathgeb în minutul 50:00 şi numărul 18 -Ryan Gunderson în minutul 50:54.Grupa Cattini - ora 20:15 (ora locală Elveţia)- 21:15 -(ora România).
HC Davos - Canada =2-6(1-2)(1-3)(0-1).
Echipa gazdă a turneului a pierdut la scor prima partida împotriva echipei Canadei, golurile echipei din Davos au fost înscrise de:numărul 89 - Oula Palve în minutul 08:05 şi numărul 18 - Filip Zadina în minutul 29:34.
Pentru echipa Canadei au înscris:numărul 44 - Jonathan Hazen în minutul 10:03, numărul 7 - Daniel Carr în minutul 12:34, numărul 54 - Charles Hudon în minutele 30:43 şi 38:00,numărul 11- Logan Shaw în minutul 32:53 şi numărul 10 - Tanner Fritz în minutul 51:26.