vineri, 15 ianuarie 2010

Finala Cupei Romaniei la Hochei sezonul 2009/2010.

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Tanczos Barna, a declarat că finala din acest an a Cupei României, dintre Steaua şi SC Miercurea Ciuc, se va disputa la Bucureşti, la patinoarul “Mihai Flamaropol”,pe data de 30 ianuarie.

“Conducerea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă a fost anunţată că Braşovul nu poate garanta organizarea finalei Cupei României din cauza unor probleme care au intervenit la finalizarea lucrărilor de la patinoarul din Parcul Tractorul. Având în vedere şi pozitia tranşantă a postului de televiziune Antena 1, privind locul de desfăşurare, finala Cupei României se va juca la Bucureşti, pe 30 ianuarie”, a declarat Tanczos Barna.
Directorul Sport Club Municipal Braşov, Florin Florea, a explicat că cea mai mare problemă cu care se confruntă este un transformator, sosit cu întârziere.
„O comisie, formată din reprezentanţii constructorului, cei ai Primăriei Braşov şi cei ai clubului sportiv, a analizat problemele legate de ultimele componente care au mai rămas de montat. Din nefericire, unul dintre furnizori a întârziat livrarea unui transformator, astfel că echipa de tehnicieni austrieci care trebuia să verifice instalaţia de gheaţă nu a mai putut să o facă în timp util. Transformatorul a sosit abia marţi, iar pentru testarea gheţii este nevoie de vreo zece zile, astfel că nu ne puteam permite să periclităm desfăşurarea finalei”, a spus Florin Florea.
Ora de de începere a finalei va fi stabilită în zilele următoare, după ce conducerea federaţiei va discuta cu reprezentanţii Antenei 1, post care va transmite în direct partida.

Ca urmare a solicitărilor venite din partea reprezentanţilor Grupului Intact, respectiv ISD, partenerul media al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă s-a decis ca finala competiţiei, dintre Steaua şi SC Miercurea Ciuc, să se dispute la Bucureşti.