Ţara nimănui.

Trăim într-o ţară în care sunt cuprinse cam toate zonele de relief, şi deşi avem mare, munte şi o deltă pe care mulţi ar vrea să o aibă, noi cei care trăim în această ţară nu prea facem nimic ca această tară să nu mai fie ţinta tuturor celor care nu au nici un fel de sentiment pentru ea, de acei "oameni" care acţionează precum haitele de lupi, iar singura lor grijă este să aibă cât mai mult, indiferent că pentru asta îşi vând până şi ţara în care s-au născut.
M-am săturat să văd cum mor oamenii care suferă de boli incurabile pentru că nu au avut bani să îşi verifice starea de sănătate.
M-am săturat să mai văd cum oameni în vârstă stau la coadă la farmacie, pentru a fi siguri că obţin reducerile şi compensările promise de stat, ar trebui să dispară acele imagini cu copiii care visează la jucării şi hăinuţe frumoase şi care adesea adorm cu gândul că într-o zi ar putea mânca dulciuri scumpe.
Nu îi mai suport pe cei care comanda mâncare pe care nu o au familii întregi pentru că apoi să o arunce în pubelă de gunoi, m-am cam săturat de politicieni care cred că se fac plăcuţi la televizor, deşi ei nu ştiu de unde să mai fure pentru a putea avea de unde trăi cam toate generatile lor.
Ne-am cam săturat de aşa zişi şefi de la serviciu care vor să ne controleze până şi gândurile dacă nu chiar şi vieţile, ne îngrozim zilnic când privim la ştiri despre animalele care suferă de pe urma cruzimi ‘’oamenilor’’.
Detest acei patroni care în afară de hainele, ceasurile şi maşinile lor de lux, chiar nu au mai nimic sunt aşa zişi ‘’no name’’, dar totuşi ei se cred nişte oameni foarte importanţi, toţi aceşti patroni care îşi duc existenţa doar sub spectrul banilor şi care nu se tem de nimic alceva decât de acel aşa numit "D-zeu’’invocat în toate momente grele pentru ei.
Oare cam cât va mai dura acest spectacol grotesc şi uneori atât de periculos, pentru marea majoritate a locuitorilor din ţara nimănui?
La fel cum Albert Einstein a spus că ceea ce facem doar pentru noi dispare odată cu noi, însă ceea ce facem şi pentru alţii poate dura uneori o eternitate.
Sper că într-o zi copiii noştri să aibă ceea ce noi numim un trai decent şi fără a fi nevoie să mai existe generaţia de sacrificiu la nesfârşit iar noi să fim mândri că am reuşit să nu mai fim chiar aşa ai nimănui, şi am redevenit ceea ce odată se numeau românii cu demnitate şi onoare faţă de ei şi semeni lor.