Modem cablul

Astazi am decis sa scriu despre modemul de cablu ,am avut recent o discutie despre acest subiect cu un prieten care lucreaza la o firma de cablu destul de cunoscuta in Bucuresti,el afirma anumite lucruri pe care eu le stiam dinainte avand o mai mare cunostinta despre ele datorita interesului meu pentru cam tot ce inseamna it,recunosc ca pentru unele postari ma documentez pentru a fi cat mai exact,si din respectul fata de cei care citesc sau vor citi vreodata aceste articole ,teme sau cum vrea sa le numeasca fiecare.
Am promis ca voi scrie despre acest modem ,si iata ca imi respect promisiunea,cablul coaxial folosit în televiziunea prin cablu poate transporta sute de megaherti de semnale. Într-un sistem de televiziune prin cablu, semnalele fiecărui canal primesc o "porţiune" de 6MHz din lăţimea de bandă disponibilă, şi apoi sunt trimise pe cablu către casa dumneavoastră. În unele sisteme, cablul coaxial este singurul mediu folosit pentru distribuirea semnalelor. În alte sisteme, este folosită fibra optică pentru a conecta compania de televiziune prin cablu cu alte arii sau cartiere, după care fibra optică este continuată prin cablu coaxial, pentru distribuire în case.
Când o companie de cablu oferă acces Internet prin cablu, informaţia poate folosi aceleaşi cabluri pentru că modemul de cablu pune datele de download (datele dinspre Internet spre un calculator) într-un domeniu de 6 MHz. Pe cablu, datele arată ca şi cum ar fi un canal TV, şi ocupa lăţime de bandă cât un canal TV. Datele de upload (datele transmise de la un calculator spre Internet) ocupă şi mai puţin din lăţimea de banda, doar 2 MHz, pornindu-se de la ideea că majoritatea primesc mult mai multă informaţie decât trimit. Pentru a pune datele de download şi de upload pe un cablu de televiziune e nevoie de 2 tipuri de echipament: un modem de cablu la client şi un sistem terminator pentru modemul de cablu (CMTS) la provider.
Modemurile de cablu pot fi interne sau externe. În unele cazuri, modemurile de cablu pot fi parte a unei unităţi care necesită doar o tastatură şi un mouse pentru acces Internet. Toate modemurile de cablu conţin : un tuner, un demodulator, un modulator, un dispozitiv de control al accesului la mediu (MAC) şi un microprocesor.
Tunerul se conectează la mufa de cablu, uneori cu ajutorul unui splitter care separă canalul de date Internet de programele CATV. Deoarece datele Internet vin pe un canal altfel nefolosit, tunerul pur şi simplu primeşte semnalul modulat digital şi îl trimite demodulatorului. În unele cazuri, tunerul va conţine un demultiplexor pentru a permite tunerului să folosească un set de frecvenţe (în general între 42 şi 850 MHz) pentru datele primite şi alt set de frecvente (între 5 şi 42 MHz) pentru datele trimise. În alte sisteme, în general cele cu un număr de canale limitate, se va folosi tunerul modemului de cablu pentru primirea datelor şi o conexiune dial-up (pe linii comutate) pentru transmiterea datelor. Oricare ar fi sistemul, după primirea unui semnal, este transmis demodulatorului.
Cele mai comune demodulatoare au 4 funcţii. Un demodulator de modulaţie de amplitudine pătratică (QAM) ia un semnal de frecvenţă radio care are date codate prin variaţia amplitudinii şi a fazei undei şi îl converteşte într-un semnal care poate fi procesat de un convertor analog-digital. Convertorul analog-digital ia semnalul care variază în voltaj şi îl transformă într-o serie digitală de 1 şi 0. Un modul de corecţie de erori verifică apoi informaţia primită conform unui standard cunoscut astfel încât erorile în transmisie să fie detectate şi corectate. În majoritatea cazurilor, cadrele de reţea, sau grupările de date, sunt în format MPEG, şi un sincronizator MPEG este folosit pentru a garanta ca datele sunt în ordine.
În modemurile de cablu care folosesc cablul pentru a trimite date, un modulator este folosit pentru a converti datele digitale de la computer în semnale pentru transmisia pe cablu. Modulatorul este format din 3 părţi:

• o secţiune pentru inserarea corecţiei de erori (folosită în celălalt capăt al cablului la verificare)

• un modulator QAM

• un convertor digital-analog

Controlul de acces la mediu (MAC)

MAC-ul este plasat între porţile de intrare şi ieşire ale modemului de cablu, şi acţionează ca o interfaţă între părţile hardware şi software are diverselor protocoale de reţea implicate. Toate dispozitivele de reţea au MAC-uri, dar în cazul unui modem de cablu, sistemul este mai complex decât la o placă de reţea normală. Din acest motiv, în majoritatea cazurilor, unele din funcţiile MAC vor fi asociate procesorului sistemului sau al modemului.

Funcţia microprocesorului se modifică dacă modemul va fi parte a unui sistem (computer) sau dacă va oferi acces Internet fără a avea suportul unui computer. În situaţiile în care e nevoie de un computer ataşat, microprocesorul intern foloseşte date din modulul MAC dedicat. În sistemele unde modemul de cablu este unicul echipament pentru acces Internet, microprocesorul îndeplineşte şi funcţii MAC, şi altele. Microprocesorul folosit cu precădere în modem-urile de cablu este Motorola PowerPC.

Sistemul terminator al modemului de cablu asigură (la capătul de la provider) multe din funcţionalităţile asigurate de DSLAM într-un sistem DSL. CMTS-ul ia traficul care vine de la un grup de clienţi pe un canal şi îl ruteaza către un provider de servicii Internet pentru a se realiza conectarea. La acel capăt, providerii vor avea servere pentru jurnalizare şi administrare, server DHCP (pentru alocare dinamică de IP-uri utilizatorilor de cablu) şi servere de control pentru un protocol numit Specificaţii de interfaţă pentru serviciul de date pe cablu (DOCSIS), standardul de bază în S.U.A. pentru a asigura accesul la Internet a utilizatorilor.

Informaţiile primite prin cablu ajung la toţi utilizatorii conectaţi, ca intr-o reţea Ethernet - sunt păstrate de o interfaţă de reţea doar pachetele de date trimise în mod specific la acea interfaţă. Datele primite în schimb nu sunt văzute de ceilalţi utilizatori, ci sunt trimise către CMTS. Lăţimea de bandă pentru upload este împărţită în "intervale" de timp, măsurate în milisecunde, în care utilizatorii pot transmite o "rafală" de date către Internet. Împărţirea după timp este eficientă pentru comenzi scurte, căutări şi adrese, aceste lucruri constituind majoritatea datelor trimise de utilizatorul mediu. Un CMTS va oferi acces chiar şi pentru 1000 de utilizatori la Internet, printr-un singur canal de 6MHz. Deoarece un singur canal este capabil de 30-40 megabiţi pe secundă (Mbps) din total, utilizatorul va simţi o performanţă mult mai bună decât cu un modem normal, dial-up.

În cazul unui singur canal, există o problemă: dacă eşti primul conectat printr-un anumit canal, ai aproape toată lăţimea de bandă la dispoziţie ; pe măsură ce alţi utilizatori se conectează la canal, lăţimea de bandă se va împărţi la toţi, şi performanţa va fi mai mica. Vestea bună e ca problema aceasta poate fi rezolvată prin compania de cablu, adăugând un nou canal, şi împărţind utilizatorii. Alt avantaj al cablului este că, spre deosebire de ADSL, performanţa lui nu depinde de distanţa de la nodul central.

Arhivare si dezarhivare

O solutie pentru pastrarea informatiei pe hard disc,atunci cand acesta devine neincapator sau pe dischete,atunci cand fisierele au o dimensiune mai mare decat spatiul liber ramas pe discheta,este folosirea programelor de arhivare.

Programele de arhivare au rolul de a comprima informatiile continute pe un suport de memorie externa(floppy disk ,hard disk), pentru a mari capacitatea de memorare a acestuia. Odata comprimate, informatiile isi pierd semnificatia reala la nivelul procesoarelor din sistem. Din acest motiv,inainte de o noua utilizare,fisierele trebuie dezarhivate cu programe de dezarhivare,pentru obtinerea informatiilor orginale.

Programele de arhivare/dezarhivare pot fi clasificate in functie de obiectul supus comprimarii(arhivarii):

• Comprimare de fisiere,dintre care cele mai reprezentative sunt: ARJ,RAR,WINRAR,WINZIP;

• Comprimare hard disk, avand ca utilitar reprezentativ produsul STACKER.

Majoritatatea programelor de comprimare au la baza urmatorul principiu de lucru:

• Se cauta secventa care se repeta;

• La gasirea secventelor,acestea se inlocuiesc cu un simbol(asemenea unei prescurtari);

• Dupa parcurgerea fisierului sau intregului hard disk se adauga un index al simbolurilor folosite.

Exemplu:

Textul real are forma: Doru Ionescu este inalt,Ion Popescu este mai mic.

#Ion &escu $este

1# 2& 3$

Textul comprimat:

Doru #& $ inalt, # Pop& $ mai mic.

Tehnica este deosebit de eficienta pentru fisiere ce contin texte sau pentru bazele de date,la care se poate obtine o reduce a spatiului ocupat de pana la 70%,in timp ce fisierele executabile nu se pot comprima mai mult de 40%-50%.

Dintre programele de arhivare/dezarhivare(cu eventulalele recomandari de utilizare in functie de testarile utilizate) se mentioneaza:

• ARJ are cea mai buna compresie, dar si timpul de comprimare este mai mare; varianta ARJ 2.30 are rezultate mai bune in cazul fisierelor de text scurte, iar ARJ 2.10 permite si arhivarea pe mai multe dischete;

• PKZIP/PKUNZIP ofera cel mai scurt timp de comprimare/decomprimare ,iar varinata 2.01 are rezulate deosebite in cazul documentatiilor mari, permitand,asemanator ARJ 2.10 ,salvarea/restaurarea de arhive extinse pe mai multe dischete;

• LHA ofera o compresie mai buna decat PKZIP, cu o viteza de comprimare/decomprimare mai mare decat ARJ 2.30;

• RAR poate despacheta si fisiere comprimate cu ARJ sau PKZIP(cu conditia ca utilitarul sa se gaseasca intr-o cale definita prin PATH).

Fisierele comprimate(arhivele) pot fi transformate si in programe executabile,situatie in care nu este necesara utilizarea programului de comprimare; in realitate acesta este inclus in fisierul executabil si se activeaza odata cu lansarea in executie,reducand insa rata de comprimare,tocmai datorita acestei secvente incluse,care ocupa aproximativ 15kb.

Utilizarea acestor programe nu trebuie cunoscuta in prealabil;simpla specificare a numelui echivaleaza cu punerea la dispozitie a sintaxei fiecarei comenzi si a tuturor optiunilor,unele oferind chiar un mediu pentru selectarea optiunilor(ARC + PLUS,PKZIP MENU, ARJ MENU).

In plus,exista utilitarul SHEZ, care pune la dispozitie un meniu universal pentru majoritatea utilitarelor de compresie.

ARHIVARE DE DISCURI

Programelor de comprimare a discurilor, spre deosebire de programele de compresie a fisierelor,prezinta urmatoarele particularitati:

• Viteza superioara de comprimare;

• Sunt transparente utilizatorului;

• Elimina spatiul neutilizat ca urmare a neocuparii unui numar intreg de unitati de stopare a spatiului pe disc.

Aceste utilitare conduc la reproducerea spatului ocupat pe hard disk cu 50%-60%.

De remarcat ca se poate aplica si discurilor virtuale,create in memoria interna(discuri RAM),ceea ce conduce la scaderea gradului de ocupare al memoriei si eliberea acesteia pentru executia unor aplicatii.

Transparenta la nivelul utilizaturului consta in capacitatea componentelor discului de a fi accesate direct,fara a specifica in prealabil decomprimarea acestora;in realitate, aceasta operatie este executata automat de catre utilitar,fara a fi comandata explicit de catre utilizator;din cauza decomprimarii invizibile utilizatorului,acesta sesizeaza,totusi,ca timpul de accesare a fisierelor este mai mare;exceptii: utilitarele STACKER si EXPANZ!, ce permit accesul in timp real.

DriveSpace

Acest utilitar este inclus in pachetul MS-DOS.

Comanda dvrspace lanseaza in executie programul de compresie a datelor pe suporturi magnetice DriveSpace(numai in versiunea 6.22 a MS-DOS).

Programul DriveSpace este similar programului DoubleSpace existent in versiunile anterioare ale sistemului de operare,insa utilizeaza un alt format de compresie a datelor;este dotat cu o interfata prietenoasa(meniuri si informatii ajutatoare,disponibile in cursul executiei).Cea mai simpla linie de comanda pentru lansarea programului DriveSpace este:

Dvrspace

Prin lansarea comenzii drvspace cu diferite optiuni pot fi realizate aceleasi operatiuni ca si prin intermediul comenzilor din meniul DriveSpace,in cazul utilizarii comenzii cu precizarea optiunilor,executarea programului se realizeaza fara deschiderea interfetei.

Utilizarea DriveSpace este recomandata in cazul in care spatiul existent pe un disc fix este insuficient el permitand compresia datelor cu o rata de aproximativ 50%(dependenta de tipul si numarul fisierelor existente pe disc).Daca spatiul pe disc este suficient,se recomanda evitarea folosirii lui,intrucat sectiunea sa rezidenta ocupa permanent o zona de 33kb memorie RAM,acest lucru putand duce la pierderi de performanta ale sistemului.

Compresia datelor este realizata in primul rand printr-o indexare si o referire globala a datelor din fisierul initial.Prin aceasta metoda,sectiunile care se repeta ale unui fisier sunt scrise o singura data si numite printr-un indice de indexare,care le va inlocui in mod fizic la pozitia corespunzatoare in fisierul comprimat.Datorita multitudinii tipurilor de fisiere si formatelor in care fiecare dintre aceste stocheaza datele,metoda va avea rate de compresie diferite de la fisier la fisier. De exemplu,fisierele de tip bitmap sau text pot fi comprimate cu rate de compresie in general mai mari decat altele.

Problema incetinirii sistemului de catre programul DriveSpace nu se pune,daca sistemul are un procesor rapid si suficienta memorie RAM.Mai mult chiar,daca discul fix al sistemului are o rata de transfer mediocra,programul DriveSPace ar putea contribui in sens pozitiv la cresterea performantelor de viteza ale sistemului.

Se recomanda ca pentru sistemele ce utilizeaza DriveSpace sa se copieze pe o discheta sistem pentru initializarea calculatorului si fisierul DRVSPACE.BIN prezent pe discul fix,pe langa fisierele sistem copiate prin intermediul comenzii sys sau format/s.

Programul DriveSpace prezent in versiunea 6.22 a sistemului de operare MS-DOS include si o portiune Windows,care consta intr-un utilitar ce permite o vizualizare grafica a modului in care programul DriveSpace gestioneaza unitatile de disc comprimat ale sistemului.Cele 4 butoane ale ferestrei de dialog a utilitarului permit obtinerea urmatoarelor informatii:

• Spatiul utilizat(space used)-reprezinta spatiul ce ar fi utilizat de datele comprimate in cazul in care ele ar fi decomprimate(dimensiunea reala a fisierelor);

• Spatiul liber(space free)-reprezinta spatiul liber estimat,existent pe unitatea de disc comprimat;datorita dependentei dimensiunii discului comprimat de factorul de comprimare,aceasta valoare este estimata;

• Spatiul total de pe disc(total space)-reprezinta spatiul total estimat,existent pe discul comprimat;

• Numele,dimensiunea si rata de compresie a fisierelor de pe discul comprimat(Show Details Button).

Adevarul despre Holocaust.

În general am dat dreptate celui care avea acea dreptate, dar văzând atâtea despre aşa zisul holocaust care a fost puţin mai mult decât trucat în cărţile, articolele şi cam tot ce apare sau se scrie despre el.
Cuvântul „holocaust” era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violenta a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul „masacru”, de origine latină - ucidere în masa de oameni, de către alţi oameni.
Multe pagini s-au scris şi multe se vor mai scrie despre suferinţele evreilor din timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, despre marea dramã a poporului evreu care a suferit o pierdere de 6.000.000 de vieţi omeneşti, prin gazare şi incinerare, acţiuni realizate conform unui plan ce-şi propunea eliminarea rasei evreieşti de pe glob, şi câtã compasiune nu s-a revãrsat asupra bietelor 6.000.000 de suflete, şi cum sã mai spui ceva împotriva evreilor când au suferit atât de mult?

Totuşi, în faţă noilor realităţi şi mãrturii, nu puţine sunt vocile care infirmã teoriile de mai sus, arãtând cã de fapt nu a existat nici un plan de exterminare a rasei evreieşti, ci doar un plan de determinare a emigrãrii lor în Palestina (de comun acord cu liderii sionişti) şi în Madagascar (plan negociat cu guvernul francez), sioniştii dorind (şi reuşind) sã atragã în Palestina doar evreii înstăriţi, ceilalţi trebuind sã ia drumul insular.
Desigur cã nu este uşor de crezut o asemenea ipotezã dupã un Nurenberg regizat cu o diabolicã mãiestrie, dupã zeci şi zeci de ani de îndoctrinare cu victimele "holocaustului", cu ororile şi urmãrile acestuia.
Ipoteza enunţată mai sus anunţa alte afirmaţii, cu nimic mai puţin şocante, astfel cã nici un om nu a fost gazat la Auschwitz sau în altã parte, gazul fiind folosit doar pentru haine ca dezinfectant şi deratizant şi de fapt au existat nu 6 milioane de victime, şi cam 600.000-700.000 de morţi evrei, decedaţi din numeroase cauze, inclusiv de bătrâneţe.

Cei ce infirmã existenta holocaustului sunt numiţi revizionişti, curent inaugurat de Paul Rassinier care nu numai cã nu a fost niciodatã nazist sau neonazist, fiind chiar (atenţie!) socialist francez, duşman înverşunat al naziştilor, care a fost chiar torturat de cãtre aceştia în 1943.
Fiind încarcerat în lagãrele de concentrare de la Buchenwald şi Dora, el a vãzut cu ochii lui cum stãteau lucrurile, nicidecum conform desantatelor descrieri ale versiunii oficiale (sioniste).
Apare o altã nuanţă a "holocaustului", în care revizioniştii nu sunt nazişti (care ar putea fi învinuiţi de tendinţa de disculpare), el reprezentând diverse categorii sociale, etnice şi politice, care nu poartã decât vina dorinţei de a ieşi din sfera prejudecăţilor şi a minciunii, cãutând adevãrul.
Observãm astfel în rândul revizioniştilor personalităţi chiar reprezentând stânga politicã cum ar fi: în Italia, comunişti precum Cesare Saletta, suedezul Ditlieb Felderer, membru al sectei Martorii lui Iehova, duşmani ai nazismului, profesorul Robert Faurrison (atacat, bãtut şi rãnit datoritã acestei atitudini), americanul evreu David Cole, J.G.Ginsburg (tot evreu), enumerarea putând continua cu succes.
Totuşi, cum rãmâne cu teoria holocaustului, cu dovezile oferite publicului? Dovezile în aceastã direcţie lipsesc cu desăvârşire, tot ceea ce reprezintã fundamentul teoriei fiind pure speculaţii sau falsuri grosolane.
O disputã de proporţii în Italia atrage atenţia opiniei publice în anii trecuţi, polemica conturându-se în cadrul pericolului italian "Historia", avându-i ca protagonişti pe Carlo Mattogno din partea revizioniştilor, respectiv profesorul Luigi Cajani pentru versiunea oficialã. În cursul disputei, puţinele aşa-zise dovezi ale holocaustului au fost pe rând spulberate prin argumente logice şi ştiinţifice.
De-ar fi sã ne legãm, nu de amãnunte, ci doar de numãrul victimelor "holocaustului", observãm inadvertenta cifrei de 6 milioane, chiar promotorii şi susţinătorii tezei holocaustului lãsând mult din aceastã cifrã. Spre exemplu, propaganda stalinistã vehiculeazã cifra de 4 milioane (fãrã dovezi), în timp ce în 1983 istoriograful evreu George Wellers a redus cele 6 milioane la 1.335.000, Franciszek Piper reducând-o ulterior în revista holocaustului din Ierusalim (Yad Vashem Studies/1991) la un total de 1.100.000 de morţi în lagãre, dintre care 1.000.000 evrei. Jean Claude Pressac, campionul holocaustului din Franţa, are cifre diferite care scad odatã cu trecerea anilor: în 1989 avea 983000, în 1993 doar 630000 pentru că în 1994 cifra sã scadã la 550000.
Cu toate aceste rectificãri, este interesant de remarcat cum în şcoli, licee şi facultăţi se vehiculeazã tot cifra de 6 milioane, susţinându-se cu vehementã ideea holocaustului. Sã fie doar o obişnuinţă sau un recul istoriografic?
David Cole, evreu american, mergând personal la Auschwitz, unde realizeazã chiar un documentar cu titlul "Holocaust", constatã inexistenta fundamentului acestei teorii.
Mãrturiile sunt bazate pe martori oculari dubioşi sau inexistenţi. Se ştie cã Rudolf Hess a "mãrturisit" sub torturi groaznice exact ce i s-a recomandat, fiind apoi spânzurat. Adolf Eichmann a mãrturisit în acelaşi mod, crezând cã va fi achitat, apoi renegând ferm "mãrturisirile". Mulţi soldaţi americani (aşa-zişi martori oculari) vorbesc despre gazare la Dachau, ori aici nu a reuşit nimeni sã gãseascã o dovadã în aceastã direcţie.

Iatã câteva probe arãtate publicului la Auschwitz: pãr, haine, toate claie peste grãmadã, spunându-se cã au aparţinut victimelor, când ştiut este cã prizonierii erau raşi în cap din cauza paraziţilor, iar hainele li se schimbau regulat pentru a fi dezinfectate.
Ulterior, un emisar al holocaustului a lansat o altã minciună, admiţând cã 95% din gaz era folosit pentru dezinfectare, doar 5% fiind destinat gazãrii. Nemaicalculând câţi evrei ar fi putut sã omoare naziştii cu aceastã infimã cantitate, remarcãm o interesantã grijã a naziştilor de a-i pãstra sănătoşi şi curaţi pe cei ce urmau sã fie gazaţi.
Nu era mai simplu sã-i lase aşa murdari şi pur şi simplu sã fie gazaţi? Rãspunsul este altul! Intenţia nu a fost nicidecum gazarea, ci folosirea forţei de muncã ce o puteau oferi prizonierii, drept fiind cã erau puşi la muncã.
Analizând drumul trasat de ghizi vizitatorilor la Auschwitz, se remarcã faptul cã în acest traseu sunt abordate cele mai sinistre clãdiri (cu interpretãri adecvate"), ocolindu-se "întâmplãtor" teatrul ce era acolo, costumaţia evreilor, piscina la care aveau acces prizonierii.
Pentru ce le mai trebuiau toate acestea, dacã urmau sã fie gazaţi?
Aceşti ghizi sunt bine instruiţi sã spunã lucruri despre care ei înşişi ştiu foarte bine cã nu sunt adevãrate.

Se mai folosesc dovezi poze cu deţinuţi schilozi, dar nimeni nu neagã cã ar fi existat bolnavi în lagãre, epidemia de tifos fãcând ravagii printre deţinuţi. Revizioniştii nu neagã, de asemeni, faptul cã se ardeau cadavre, acţiune realizatã în acest scop profilactic, în intenţia de a nu permite rãspândirea viruşilor. Se neagã doar faptul cã au fost exterminaţi 6 milioane de evrei conform unui plan bine stabilit.
O altã fotografie aratã 8 muncitori care ardeau circa 30 de cadavre într-o groapã, iarãsi amintesc cã nimeni nu neagã faptul cã morţii erau incineraţi într-o groapã atunci când crematoriile erau defecte sau în reparaţie, negându-se doar faptul cã 6 milioane de evrei au fost gazaţi în mod deliberat conform unui plan de exterminare. şi apoi sã fim serioşi: groapa conţinea 30 de cadavre.
Câte gropi de acest gen erau necesare pentru a se ajunge la cifra holocaustului? Ar fi fost vorba de cca. 14000 de morţi pe zi, gazaţi cu ce? Cu 5% din cantitatea de Zyklon B folositã.
Dacã observãm de aproape o aşa-zisă camerã de gazare, remarcãm cã de fapt nu era chiar ceea ce vrea sã ne prezinte propaganda sionistã.
Sala holocaustului de la Auschwitz, dupã argumentaţia lui David Cole, erau de fapt cinci sãli mai mici, dintre care o baie (fiind vizibile şi acum urmele de la instalaţiile sanitare), cãrora dupã rãzboi li s-au dat pereţii jos, noii camere rezultate adãugându-i-se şi patru deschizãturi ce reprezentau locul pe unde se arunca gazul ucigãtor. În perioada nazistã aceste camere erau folosite ca adãpost antiaerian sau ca morgã.
Aceste aspecte sunt tãinuite cu grijã fatã de turişti, mai mult chiar, istoricul britanic David Irving fiind amendat cu 10000 mãrci pentru cã a spus acest lucru în faţa tribunalului.
Doar suntem în faza superioarã a democraţiei. Nu se spune nimic despre mostrele de cianurã luate din "camerele de gazare", care sunt aproape inexistente, în timp ce mostrele din camerele de dezinfecţie erau foarte puternice.
Raportul acestora este de 7,2mg/kg fatã de 13500mg/kg., pentru a otrãvi un purece sau un pãduche îţi trebuie de 2000 de ori mai multã otravã decât ţi-ar trebui pentru un om.
Unde mai punem faptul cã uşa camerei prezentatã vizitatorilor nu era etanşă! Despre "sãpunul" care ar fi fost fabricat din grãsimea evreilor, chiar scriitori şi istorici evrei aratã cã de fapt acest aspect constituie doar material de propagandã sionistã (Ama Mayer, Shmuel Krakowski).
Naziştii, cu toate pãcatele lor, probabil cã nici în coşmarurile şi momentele cele mai proaste nu s-au gândit la atrocităţile pe care "bãtrânii" lui Israel le-au proiectat cu mintea limpede.

Experţii în holocaust nu se pun nici între ei de acord cu ceea ce este fals şi ceea ce este adevãrat în acest labirint de idei, dar în faţa opiniei publice afirmã cu ipocrizie (sau cu ajutor) cã aceste fapte (gazarea) nu pot fi puse la îndoialã.
Dar ce-ar mai rãmâne apoi din legendele atât de bine regizate?
Ce facem cu tonele de cărţi, cu kilometrii de bandã cinematograficã în care se prezintã "ororile şi genocidul împotriva poporului evreu"?
Cum rãmâne cu despãgubirile plãtite de cãtre Germania statului Israel pentru cele 6 milioane de victime?
Germaniei cine îi plăteşte despãgubiri pentru aceste despãgubiri gratuite?... întrebãri care poate îşi vor afla rãspunsul... la un moment dat.

Închei amintind cã revizioniştii nu neagã faptul cã au murit evrei în timpul rãzboiului (cu mult sub un milion), dar de ce nu se vorbeşte nimic despre cei mai bine de un milion de soldaţi germani morţi de boli şi malnutriţie în lagãrele americane, despre mai multele milioane de creştini morţi, de asemenea, în lagãre?
Pentru cele câteva zeci de milioane de victime ale comunismului de ce nu se cer despãgubiri, si de ce nu se fac comemorãri?!