luni, 10 septembrie 2018

Nationala Germaniei un egal si o victorie .

Naţionala de Fotbal a Germaniei a jucat joi 6 septembrie 2018, prima partidă oficială după eliminarea din grupe la Campionatul Mondial din acest an desfăşurat în Rusia.
În cadrul Liga Naţiunilor, care este noua competiţie a UEFA, echipa naţională a Germaniei a disputat partida contra echipei Franţei, pe stadionul Allianz Arena din Munchen.
Din Liga A, Grupa 1 din cadrul Liga Naţiunilor fac parte echipele: Germania, Olanda şi Franţa.
O partidă intre fostă campioană mondială în anul 2014 şi actuala campioană mondială în anul 2018, deşi au eevolut în această partidă foşti şi actuali campioni mondiali în această partidă nu s-a înscris nici un gol, această partidă s-a terminat la egalitate scor 0-0.
La aceasta partida au asistat aproximativ 67.485 de spectatori ,arbitrul principal al acestei partide a fost  Daniele Orsato din Italia.
Cartonas galben:Antonio Rudiger (Germania).
După eliminarea de la Campionatul Mondial, echipa antrenată de Joachim Low a reuşit să arate suporterilor că sunt pe drumul cel bun, obţinând un rezultat de egalitate cu actuala campioană mondială Franţa.
Urmeaza o partida destul de grea in aceasta grupa 1, contra echipei Olandei la Amsterdam in data de 13 octombrie 2018 ,pe stadionul Johan Cruyff.
Până la această dată naţionala Germaniei a stabilit şi o partidă amicală în compania echipei Peru, pe care a învins-o cu scorul de 2-1(1-1).
Această partidă s-a disputat duminică 9 septembrie 2018, pe stadionul Rhein Necktar Arena din Hoffenheim, deşi au fost conduşi în prima repriză, jucătorii antrenaţi de Joahim Low au reuşit să egaleze şi să învingă pe finalul acestei partide.
Germania: Ter Stegen , Ginter (Kehrer-minutul 72), Jerome Boateng (Antonio Rudiger-minutul 46), Suele, Schulz ,Joshua Kimmich, Julian Brandt (Niklas Petersen,-minutul 70), Ilkay Gundogan (Thomas. Muller-minutul 84), Toni Kroos ,Timo Werner (Havertz-minutul 88)Marco Reus (Draxler-minutul 46).
Antrenor principal: Joachim Low.
Peru: 
Pedro Gallese , Luis Advincula, Araujo, Santamaria, Trauco , Pedro Aquino, Farfan ,Christian Cueva, Yotun (Calcaterra,-minutul 76), Edison Flores (Marcos Lopez,-minutul 67),Raul Ruidiaz (Sergio Pena-minutul 86).
Antrenor principal: Ricardo Gareca.La această partidă au asistat aproximativ 25.494 de spectatori, arbitrul principal a fost Robert Schorgenhofer din Austria.
Cartonas galben : Luis Advincula(Peru).
Echipa Perului a reusit sa deschida scorul in minutul 22 prin  Luis Advincula ,insa au rezistat doar trei minute cu acest avantaj de un gol ,pentru ca in minutul 25 ,Julian Brandt reuseste sa aduca egalarea .
Golul victoriei a fost inscris de catre debutantul in echipa nationala a Germaniei ,Nico Schulz in minutul 85.
De mentionat ca Peru a disputat o partida amicala si cu nationala Olandei in data de 6 septembrie 2018 ,pe care a  pierdut-o la acelasi scor 2-1.

miercuri, 5 septembrie 2018

Archer AX6000 şi Archer AX11000.

Compania chineză TP-Link a lansat nouă serie de putere care sunt compatibile WI-FI 802.11ax-model Archer AX6000 şi Archer AX11000, acestea suportă viteze de 11,48 Mbps pe bandă de 2,4 GHz şi 4804 Mbps pe bandă de 5 Ghz, cu de 2,8 ori viteză faţă de 802.11ac.
Archer AX6000 echipat cu noua tehnologie Wi-Fi 802.11ax, inclusiv 1024QAM, HT160 şi 4x Longer OFDMA Symbol, Archer AX6000 ajunge la cel mai înalt nivel de performanţă existent în prezent.

AX6000 dispune de un port WAN de 2,5 Gbps şi opt porturi LAN Gigabit pentru conexiuni prin cablu. Cele opt antene externe promit semnal Wi-Fi mai puternic şi acoperire Wi-Fi crescută. Funcţiile dispozitivului sunt asigurate cu un procesor quad-core la 1,8 GHz 64-bit, asistat cu trei procesoare şi1 GB memorie RAM.

AX6000 dispune de facilităţi avansate pentru securitate - TP-Link HomeCare powered by Trend MicroTM. Tehnologia TP-Link HomeCare vine cu antivirus, control parental şi QoS, care ajută la protejarea datelor sensibile şi a dispozitivelor IoT de la intruşii digitali. Baza de date pentru securitate se actualizează automat.

AX6000 are o viteză de până la 5952 Mbps, 4804 Mbps pe bandă de 5 GHz și 1148Mbps pe bandă de 2,4 GHz, dispune de procesor 1,8 GHz 64-bit quad-core, trei co-procesoare și 1 GB RAM.

Portul WAN de 2,5 Gbps îmbunătățește viteză dvs. de internet și cele 8 porturi LAN de 1 Gbps fiecare, pentru a veni în sprijinul mai multor utilizatori.

Porturile 1xTypeA USB3.0 și 1xTypeC USB3.0 asigură o partajare a fișierelor la o viteză extrem de rapidă, OFDMA și 8x8 MU-MIMO atât în download cât și în upload, boost de 4x mai mare comparativ cu routerul 802.11ac.
Funcțiile Band steering și Airtime fairness fac rețeaua mai eficientă, funcția Link Aggregation combină 2 porturi LAN separate pentru o viteză cumulată de 2 Gbps, funcţia Bluetooth Onboarding face configurarea routerului mai ușoară că niciodată.
Datorită securității avansate Wi-Fi și TP-Link HomeCare powered by Trend MicroTM*, Archer AX6000 este unul dintre cele mai sigure routere de pe piață, asigurând o rețea securizată în casă, pentru întreaga familie. Tehnologia TP-Link HomeCare vine cu antivirus, control parental și QoS, care ajută la protejarea datelor sensibile și a dispozitivelor IoT de la intrușii digitali. O bază de date de securitate se actualizează automat pentru a păstra locuința în siguranță față de cele mai recente amenințări cibernetice.

TP-Link HomeCareTM și Alexa & IFTTT fac ca Archer AX6000 să fie centrul casei tale inteligente.
Archer AX11000 este primul router de gaming de la TP-Link cu tehnologia 802.11ax. Acesta preia toate caracteristicile şi funcţiile modelului AX6000.

Tehnologia OFDMA, DL și UL MU-MIMO sporește eficiența rețelei pentru jocurile multi player., Port WAN de 2,5 Gbps și 8 porturi LAN de 1 Gbps fiecare

Archer AX11000 are o viteză rapidă de până la 11000 Mbps: 2*4804 Mbps pe banda de 5 GHz și 1148 Mbps pe banda de 2,4 GHz, dispune de Procesor 1,8 GHz 64-bit quad-core și trei co-procesoare, 1 GB RAM și 512 MB Flash, 1x USB3.0 TipA și 1x USB3.0 Tip C asigură o partajare a fișierelor la o viteză extrem de rapidă.

Conexiunile prin cablu accelerate și complementare fac ca AX11000 să fie excelent în sesiunile de gaming cu conectivitatea prin cablu. Portul WAN de 2,5 Gbps este prevăzut să utilizeze pe deplin viteza de Internet și cele 8 porturi Gigabit pot îndeplini cu ușurință cerințele dvs. privind sesiunile de gaming. Conexiunile prin cablu fac că jocurile dvs. să fie mai stabile și mai rapide. Mai mult, două porturi LAN pot fi grupate pentru a dubla vitezele de conectare de la 1 Gbps la 2 Gbps prin utilizarea funcției Link Aggregation.

Pentru accelerarea jocurilor, AX11000 oferă garanții precum QoS. Prin trecerea la modul Gaming în setările QoS, AX11000 va prioritiza dispozitivele de gaming pentru a asigura performanța optimă. Pe lângă modul Gaming, puteți seta și anumite dispozitive cu prioritate ridicată pentru a evita scăderea performanțelor de la alte dispozitive. Mai mult, puteți utiliza clientul VPN încorporat pentru a accelera jocurile și alte activități online.

AX11000 este, de asemenea, renumit pentru hardware-ul său de vârf. Un procesor quad-core extrem de puternic, de 1,8 GHz pe 64 de biți, cu trei co-procesoare distincte, care poate realiza cu ușurință sarcini complexe multiple și poate rula fără probleme aplicații care solicită hardware puternic. 1 GB RAM și 512 MB Flash fac ca prelucrarea datelor să fie extrem de rapidă. Procesarea Elite permite routerului să suporte simultan multiple aplicații extrem de exigente și solicitante.

Archer AX11000 are Sistem de securitate TP-Link HomeCareTM, AX11000 poate oferi nu numai performanța cea mai puternică, ci și cel mai sigur mediu de joc. Funcția TP-Link HomeCareTM Powered by Trend Micro protejează fiecare dispozitiv de cele mai recente amenințări cibernetice, cu securitate puternică, antivirus incorporat și prevenire avansată a intruziunilor, asigurând astfel securitatea contului dvs. de joc împreună cu alte date private.
AX11000 suportă funcţia TP-Link HomeCare Powered by Trend Micro, protejând fiecare dispozitiv de cele mai recente ameninţări informatice, antivirus incorporat şi prevenire avansată a încercărilor de interceptare date.