Adevarul despre Holocaust.

În general am dat dreptate celui care avea acea dreptate, dar văzând atâtea despre aşa zisul holocaust care a fost puţin mai mult decât trucat în cărţile, articolele şi cam tot ce apare sau se scrie despre el.
Cuvântul „holocaust” era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violenta a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul „masacru”, de origine latină - ucidere în masa de oameni, de către alţi oameni.
Multe pagini s-au scris şi multe se vor mai scrie despre suferinţele evreilor din timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, despre marea dramã a poporului evreu care a suferit o pierdere de 6.000.000 de vieţi omeneşti, prin gazare şi incinerare, acţiuni realizate conform unui plan ce-şi propunea eliminarea rasei evreieşti de pe glob, şi câtã compasiune nu s-a revãrsat asupra bietelor 6.000.000 de suflete, şi cum sã mai spui ceva împotriva evreilor când au suferit atât de mult?

Totuşi, în faţă noilor realităţi şi mãrturii, nu puţine sunt vocile care infirmã teoriile de mai sus, arãtând cã de fapt nu a existat nici un plan de exterminare a rasei evreieşti, ci doar un plan de determinare a emigrãrii lor în Palestina (de comun acord cu liderii sionişti) şi în Madagascar (plan negociat cu guvernul francez), sioniştii dorind (şi reuşind) sã atragã în Palestina doar evreii înstăriţi, ceilalţi trebuind sã ia drumul insular.
Desigur cã nu este uşor de crezut o asemenea ipotezã dupã un Nurenberg regizat cu o diabolicã mãiestrie, dupã zeci şi zeci de ani de îndoctrinare cu victimele "holocaustului", cu ororile şi urmãrile acestuia.
Ipoteza enunţată mai sus anunţa alte afirmaţii, cu nimic mai puţin şocante, astfel cã nici un om nu a fost gazat la Auschwitz sau în altã parte, gazul fiind folosit doar pentru haine ca dezinfectant şi deratizant şi de fapt au existat nu 6 milioane de victime, şi cam 600.000-700.000 de morţi evrei, decedaţi din numeroase cauze, inclusiv de bătrâneţe.

Cei ce infirmã existenta holocaustului sunt numiţi revizionişti, curent inaugurat de Paul Rassinier care nu numai cã nu a fost niciodatã nazist sau neonazist, fiind chiar (atenţie!) socialist francez, duşman înverşunat al naziştilor, care a fost chiar torturat de cãtre aceştia în 1943.
Fiind încarcerat în lagãrele de concentrare de la Buchenwald şi Dora, el a vãzut cu ochii lui cum stãteau lucrurile, nicidecum conform desantatelor descrieri ale versiunii oficiale (sioniste).
Apare o altã nuanţă a "holocaustului", în care revizioniştii nu sunt nazişti (care ar putea fi învinuiţi de tendinţa de disculpare), el reprezentând diverse categorii sociale, etnice şi politice, care nu poartã decât vina dorinţei de a ieşi din sfera prejudecăţilor şi a minciunii, cãutând adevãrul.
Observãm astfel în rândul revizioniştilor personalităţi chiar reprezentând stânga politicã cum ar fi: în Italia, comunişti precum Cesare Saletta, suedezul Ditlieb Felderer, membru al sectei Martorii lui Iehova, duşmani ai nazismului, profesorul Robert Faurrison (atacat, bãtut şi rãnit datoritã acestei atitudini), americanul evreu David Cole, J.G.Ginsburg (tot evreu), enumerarea putând continua cu succes.
Totuşi, cum rãmâne cu teoria holocaustului, cu dovezile oferite publicului? Dovezile în aceastã direcţie lipsesc cu desăvârşire, tot ceea ce reprezintã fundamentul teoriei fiind pure speculaţii sau falsuri grosolane.
O disputã de proporţii în Italia atrage atenţia opiniei publice în anii trecuţi, polemica conturându-se în cadrul pericolului italian "Historia", avându-i ca protagonişti pe Carlo Mattogno din partea revizioniştilor, respectiv profesorul Luigi Cajani pentru versiunea oficialã. În cursul disputei, puţinele aşa-zise dovezi ale holocaustului au fost pe rând spulberate prin argumente logice şi ştiinţifice.
De-ar fi sã ne legãm, nu de amãnunte, ci doar de numãrul victimelor "holocaustului", observãm inadvertenta cifrei de 6 milioane, chiar promotorii şi susţinătorii tezei holocaustului lãsând mult din aceastã cifrã. Spre exemplu, propaganda stalinistã vehiculeazã cifra de 4 milioane (fãrã dovezi), în timp ce în 1983 istoriograful evreu George Wellers a redus cele 6 milioane la 1.335.000, Franciszek Piper reducând-o ulterior în revista holocaustului din Ierusalim (Yad Vashem Studies/1991) la un total de 1.100.000 de morţi în lagãre, dintre care 1.000.000 evrei. Jean Claude Pressac, campionul holocaustului din Franţa, are cifre diferite care scad odatã cu trecerea anilor: în 1989 avea 983000, în 1993 doar 630000 pentru că în 1994 cifra sã scadã la 550000.
Cu toate aceste rectificãri, este interesant de remarcat cum în şcoli, licee şi facultăţi se vehiculeazã tot cifra de 6 milioane, susţinându-se cu vehementã ideea holocaustului. Sã fie doar o obişnuinţă sau un recul istoriografic?
David Cole, evreu american, mergând personal la Auschwitz, unde realizeazã chiar un documentar cu titlul "Holocaust", constatã inexistenta fundamentului acestei teorii.
Mãrturiile sunt bazate pe martori oculari dubioşi sau inexistenţi. Se ştie cã Rudolf Hess a "mãrturisit" sub torturi groaznice exact ce i s-a recomandat, fiind apoi spânzurat. Adolf Eichmann a mãrturisit în acelaşi mod, crezând cã va fi achitat, apoi renegând ferm "mãrturisirile". Mulţi soldaţi americani (aşa-zişi martori oculari) vorbesc despre gazare la Dachau, ori aici nu a reuşit nimeni sã gãseascã o dovadã în aceastã direcţie.

Iatã câteva probe arãtate publicului la Auschwitz: pãr, haine, toate claie peste grãmadã, spunându-se cã au aparţinut victimelor, când ştiut este cã prizonierii erau raşi în cap din cauza paraziţilor, iar hainele li se schimbau regulat pentru a fi dezinfectate.
Ulterior, un emisar al holocaustului a lansat o altã minciună, admiţând cã 95% din gaz era folosit pentru dezinfectare, doar 5% fiind destinat gazãrii. Nemaicalculând câţi evrei ar fi putut sã omoare naziştii cu aceastã infimã cantitate, remarcãm o interesantã grijã a naziştilor de a-i pãstra sănătoşi şi curaţi pe cei ce urmau sã fie gazaţi.
Nu era mai simplu sã-i lase aşa murdari şi pur şi simplu sã fie gazaţi? Rãspunsul este altul! Intenţia nu a fost nicidecum gazarea, ci folosirea forţei de muncã ce o puteau oferi prizonierii, drept fiind cã erau puşi la muncã.
Analizând drumul trasat de ghizi vizitatorilor la Auschwitz, se remarcã faptul cã în acest traseu sunt abordate cele mai sinistre clãdiri (cu interpretãri adecvate"), ocolindu-se "întâmplãtor" teatrul ce era acolo, costumaţia evreilor, piscina la care aveau acces prizonierii.
Pentru ce le mai trebuiau toate acestea, dacã urmau sã fie gazaţi?
Aceşti ghizi sunt bine instruiţi sã spunã lucruri despre care ei înşişi ştiu foarte bine cã nu sunt adevãrate.

Se mai folosesc dovezi poze cu deţinuţi schilozi, dar nimeni nu neagã cã ar fi existat bolnavi în lagãre, epidemia de tifos fãcând ravagii printre deţinuţi. Revizioniştii nu neagã, de asemeni, faptul cã se ardeau cadavre, acţiune realizatã în acest scop profilactic, în intenţia de a nu permite rãspândirea viruşilor. Se neagã doar faptul cã au fost exterminaţi 6 milioane de evrei conform unui plan bine stabilit.
O altã fotografie aratã 8 muncitori care ardeau circa 30 de cadavre într-o groapã, iarãsi amintesc cã nimeni nu neagã faptul cã morţii erau incineraţi într-o groapã atunci când crematoriile erau defecte sau în reparaţie, negându-se doar faptul cã 6 milioane de evrei au fost gazaţi în mod deliberat conform unui plan de exterminare. şi apoi sã fim serioşi: groapa conţinea 30 de cadavre.
Câte gropi de acest gen erau necesare pentru a se ajunge la cifra holocaustului? Ar fi fost vorba de cca. 14000 de morţi pe zi, gazaţi cu ce? Cu 5% din cantitatea de Zyklon B folositã.
Dacã observãm de aproape o aşa-zisă camerã de gazare, remarcãm cã de fapt nu era chiar ceea ce vrea sã ne prezinte propaganda sionistã.
Sala holocaustului de la Auschwitz, dupã argumentaţia lui David Cole, erau de fapt cinci sãli mai mici, dintre care o baie (fiind vizibile şi acum urmele de la instalaţiile sanitare), cãrora dupã rãzboi li s-au dat pereţii jos, noii camere rezultate adãugându-i-se şi patru deschizãturi ce reprezentau locul pe unde se arunca gazul ucigãtor. În perioada nazistã aceste camere erau folosite ca adãpost antiaerian sau ca morgã.
Aceste aspecte sunt tãinuite cu grijã fatã de turişti, mai mult chiar, istoricul britanic David Irving fiind amendat cu 10000 mãrci pentru cã a spus acest lucru în faţa tribunalului.
Doar suntem în faza superioarã a democraţiei. Nu se spune nimic despre mostrele de cianurã luate din "camerele de gazare", care sunt aproape inexistente, în timp ce mostrele din camerele de dezinfecţie erau foarte puternice.
Raportul acestora este de 7,2mg/kg fatã de 13500mg/kg., pentru a otrãvi un purece sau un pãduche îţi trebuie de 2000 de ori mai multã otravã decât ţi-ar trebui pentru un om.
Unde mai punem faptul cã uşa camerei prezentatã vizitatorilor nu era etanşă! Despre "sãpunul" care ar fi fost fabricat din grãsimea evreilor, chiar scriitori şi istorici evrei aratã cã de fapt acest aspect constituie doar material de propagandã sionistã (Ama Mayer, Shmuel Krakowski).
Naziştii, cu toate pãcatele lor, probabil cã nici în coşmarurile şi momentele cele mai proaste nu s-au gândit la atrocităţile pe care "bãtrânii" lui Israel le-au proiectat cu mintea limpede.

Experţii în holocaust nu se pun nici între ei de acord cu ceea ce este fals şi ceea ce este adevãrat în acest labirint de idei, dar în faţa opiniei publice afirmã cu ipocrizie (sau cu ajutor) cã aceste fapte (gazarea) nu pot fi puse la îndoialã.
Dar ce-ar mai rãmâne apoi din legendele atât de bine regizate?
Ce facem cu tonele de cărţi, cu kilometrii de bandã cinematograficã în care se prezintã "ororile şi genocidul împotriva poporului evreu"?
Cum rãmâne cu despãgubirile plãtite de cãtre Germania statului Israel pentru cele 6 milioane de victime?
Germaniei cine îi plăteşte despãgubiri pentru aceste despãgubiri gratuite?... întrebãri care poate îşi vor afla rãspunsul... la un moment dat.

Închei amintind cã revizioniştii nu neagã faptul cã au murit evrei în timpul rãzboiului (cu mult sub un milion), dar de ce nu se vorbeşte nimic despre cei mai bine de un milion de soldaţi germani morţi de boli şi malnutriţie în lagãrele americane, despre mai multele milioane de creştini morţi, de asemenea, în lagãre?
Pentru cele câteva zeci de milioane de victime ale comunismului de ce nu se cer despãgubiri, si de ce nu se fac comemorãri?!