Despre Craciun.

Conform cu tradiţia Crăciunul se sărbătoreşte la data de 25 decembrie, această sărbătoare este pentru a ne bucura de naşterea lui Iisus Hristos, însă nu există nici o consemnare în Biblie sau în altă sursă istorică care să sugereze că Iisus Hristos s-a născut cu adevărat la această dată.

Atunci te poţi întreba de ce se sărbătoreşte Crăciunul pe data de 25 decembrie?

Răspunsul ar trebui căutat în istorie, în Enciclopedia Catolică se spune că alegerea acestei date are legătură cu tradiţiile persane, însă nici o lună din an nu a fost stabilită încă pentru naşterea lui Iisus, se sugerează doar că sunt destule motive să credem că Iisus nu s-a născut în luna decembrie.

Primul argument provine din Evanghelia după Luca 2:8, unde se precizează că în momentul naşterii lui Iisus "în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma făcând noaptea straja".

Mulţi savanţi sunt de acord că acest fapt ar fi fost improbabil în luna decembrie, când păstorii şi-ar fi ţinut turmele la adăpost în timpul lunilor friguroase de iarnă.

Al doilea argument pe care îl găsim în Biblie este acela că Iosif şi Maria au călătorit la Betleem pentru a se înregistra cu ocazia recensământului roman (Luca 2:1-4).

Cu toate acestea, în acele vremuri asemenea proceduri nu au avut loc iarna, când temperaturile scădeau frecvent sub limita îngheţului, iar drumurile erau într-o stare precară.

Iată cum la această dată pare improbabil ca Iisus să se fi născut pe 25 decembrie, se pune întrebarea logică de ce sărbătoarea Crăciunului se ţine la această dată. Răspunsul ne duce înapoi spre sărbătorile romane păgâne ale solstiţiului de iarnă.

Două sărbători au avut loc, în special, în jurul datei de 25 decembrie - Saturnalia şi naşterea zeului Soarelui, Mithra (conform Enciclopediei Catolice).

Saturnalia începea pe 17 decembrie, iar mai târziu ea s-a extins cu festivităţi până pe 25 decembrie.

Adepţii cultului lui Mithra, care a devenit popular printre militarii din Imperiul Roman în secolele I-IV d.Hr., se crede că au sărbătorit naşterea sa pe 25 decembrie.

După ce regele Constantin s-a convertit la creştinism în secolul al IV-lea d.Hr., a fost o adevărată provocare pentru el să convingă un popor de păgâni să îmbrăţişeze această credinţă.

Ca urmare, se poate să se fi decis ca naşterea lui Iisus să se sărbătorească într-o dată care avea deja o semnificaţie sacră.

Cea mai importantă mutare a fost suprapunerea zilei naşterii lui Iisus peste cea aproximativă a Solstiţiului de Iarnă.

De-a lungul vremii, au existat destule controverse teologice şi istorice asupra datei reale la care s-a născut Iisus Hristos, fiecare învăţat care s-a aplecat asupra problemei a făcut propriile calcule şi a adus propriile argumente, dar, până la urmă, mai important decât diferenţele era scopul comun impunerea creştinismului în Europa.

Mai mulţi dintre autorii creştini din vremurile de început ale noii religii au legat naşterea lui Iisus de naşterea Soarelui, explicând şi exploatând „coincidenţa “în modul cel mai avantajos pentru biserică. „O, cât de minunat a lucrat Providenţa făcând astfel ca, în ziua când Soarele s-a născut, să se nască şi Iisus Hristos! “scria, în secolul al III-lea d.Hr., Sfântul Ciprian, episcop al Cartaginei.

Steaua şi ieslea au devenit simboluri familiare tuturor creştinilor, iar Magii, Fecioara Maria şi Iosif, păstorii şi îngerii au devenit personaje ale istoriei, la fel de reale, pentru cei care credeau în ele, ca regele ţării lor sau ca membrii propriilor familii.

O întreagă cultură a Nativităţii s-a dezvoltat în jurul acestor simboluri, de la nenumăratele picturi ce înfăţişează Naşterea, până la cântecele care-i spun povestea.

Biserica a oferit un motiv creştin pentru celebrarea sărbătorilor din preajma Solstiţiului de Iarnă, n-a reuşit şi să controleze în întregime felul în care oamenii înţelegeau să sărbătorească evenimentul.

Drept urmare biserica n-a mers pe metoda interzicerii celebrării acestor sărbători păgâne s-ar fi ajuns la opunere şi revolta şi poate la eşecul creştinismului ca religie „oficială “. În schimb, numele lui Hristos, povestea vieţii sale, învăţăturile lui au fost adăugate treptat în amestec, până când tenta dominantă a devenit cea a unei mari sărbători creştine, având ca element central Naşterea Mântuitorului.

Povestea naşterii lui Iisus, descrisă în Noul Testament, a devenit punctul fix în jurul căruia au început să graviteze celelalte elemente ale sărbătorii Crăciunului.

Tot la această dată de 25 Decembrie, se dă mai multă importanţă şi copiilor, totul a corespuns şi cu o schimbare în conceptul de familie, schimbare care a început să se facă simţită cu aproximaţie din anul 1800.

S-au modificat concepţiile privind copiii şi copilăria iar părinţii au devenit mai sensibili la nevoile lor emoţionale.

 Crăciunul era un bun prilej de a strânge legăturile dintre generaţii, de a oferi momente de bucurie copiilor, iar acest obicei a rămas până azi, Crăciunul actual fiind o sărbătoare creată parcă anume pentru bucuria copiilor.

Cu această ocazie a apărut şi Moş Crăciun, aşa cum îl cunoaştem azi, este un personaj voinic şi jovial şi este îmbrăcat în haine roşii tivite cu blană albă, împodobit cu cuşma asortată şi care are un atelaj de reni care trag o sanie fermecată, el împarte cu generozitate cadouri în toată lumea, începând cu seara de ajun, adică 24 Decembrie.

Fără nici o legătură cu această sărbătoare de naştere a lui Iisus este şi împodobirea bradului, bradul e un simbol arhaic, precreştin, avându-şi originea în obiceiul de a împodobi casele cu ramuri de plante verzi, obicei cunoscut atât la populaţiile nord-europene, cât şi la romani care, de Saturnalii, decorau casele şi templele cu ramuri, ofrande aduse zeului agrar Saturn şi urări de belşug pentru ogoare, vii şi livezi.

Despre brazii de Crăciun împodobiţi se crede că ar fi o creaţie a germanilor care, în secolul al XVI-lea, aduceau în casele lor astfel de „pomi de iarnă “.

Martin Luther, părintele Reformei protestante, este eroul unei legende larg răspândite: impresionat de imaginea stelelor văzute printre crengile unui brad, într-o seară de iarnă, a dorit să alcătuiască el însuşi ceva la fel de frumos şi a împodobit cu lumânărele aprinse un brad.

Emigranţii germani au dus obiceiul brazilor de Crăciun în America, unde, totuşi, aceştia din urmă erau o ciudăţenie pentru majoritatea americanilor secolului al XIX-lea, căci fuseseră interzişi multă vreme, sub influenţa puritanismului primilor colonişti englezi, sosiţi în America în secolul al XVII-lea.

Puritanii practicau un creştinism strict şi auster şi, conştienţi de faptul că brazii n-aveau nimic de-a face cu Naşterea lui Hristos, detestau obiceiul pomului de Crăciun, considerându-l frivol şi necrestinesc însă bradul cu trecerea timpului a ajuns să fie iubit şi de către americani.

Datorită acestui obicei din cultura germană, această practică a împodobirii bradului, s-a răspândit în toată Europa, transformându-se într-o tradiţie care astăzi pare ceva normal şi firesc