Desi foarte multi vor sa faca frumoasa povestea infintari acestui club prin numarul de membri care au pus bazele infintari sale si care se spune ca ar fi egal cu numarul de jucatori dintr-o echipa de fotbal ,adica unsprezece membri ,numarul real este de 18 membri fondatori.
Ideea infintarii clubului din Munchen a fost a lui Franz John, un gimnast care împreună cu ceilalţi 17 colegi de la clubul de gimnastică MTV 1879 din München au pus bazele infintari clubului de fotbal, denumirea fiind Fuβball Club Bayern München,si asta dupa ce cei pasionatii de fotbal din Männer-Turn-Verein München, un club sportiv orientat preponderent pe gimnastică, înfiinţat în 1879, au aflat că nu vor putea să se înscrie în Federaţia Germană de Fotbal .
Culorile clubului sunt alb şi roşu, deşi la infintare clubul a avut culorile alb şi albastru până în anul 1905.
Emblema clubului Bayern München, a avut unele modificări cu trecerea anilor iată care au fost ele:
FC Bayern Munchen a câştigat primul titlu în anul 1909, devenind campionii de ligă în Bavaria. În anul 1911 au aderat la nou infintata Kreisliga, prima ligă regională din Bavaria, în acel an au şi câştigat titlul. După care în anul 1914 s-au oprit toate activităţile de fotbal, din cauza primului război mondial.
După pauza sportivă provocată de Primul Război Mondial, bavarezii au câştigat pentru prima oară campionatul sudului Germaniei (Süddeutscher Fußball-Verband), în 1926.
In anul 1932 au câştigat primul campionat german, învingând Eintracht Frankfurt cu 2-0 în finală.
In anul 1932 au câştigat primul campionat german, învingând Eintracht Frankfurt cu 2-0 în finală.
Un an mai târziu, pe 5 martie 1933, Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist (NSDAP) si Adolf Hitler câştiga alegerile şi începea accesiunea celui de Al Treilea Reich.
Bayern München, chiar
dacă era campioana Germaniei,la acea vreme a fost etichetat ca „Judenklub”, si
anume club evreiesc,datorita orientari liberale a presedintelui clubului si
faptului ca atat el cat si antrenorul principal de atunci erau evrei.
Din cauza războiului şi conducătorului Germaniei la acea dată, şi anume Adolf Hitler care nu dorea că dezvoltarea să fie făcută decât în plan militar, şi datorită convingerilor sale antievreieşti, antrenorul echipei de atunci împreună cu conducătorii clubului care erau de origine evreiască au părăsit ţara pentru a putea supravieţui.
Preşedintele Kurt
Landauer, care a condus clubul în mai multe rânduri, începând cu anul 1913, a
decis să nu aştepte măsurile anti-evreieşti,si asa zisa purificare, ca să nu spunem nazificarea
fotbalului german şi şi-a dat demisia chiar din primăvara anului 1933,mai precis
pe 22 martie,a fost urmat de antrenorul Richard Kohn şi
„căpitanul” echipei de tineret Otto Beer.
Landauer a fost arestat şi trimis în lagărul de muncă de la Dachau în 1938, însă a fost eliberat după 33 de zile, datorită faptului că luptase în Primul Război Mondial.
Dupa ce Adolf Hitler a ajuns la conducerea Germaniei naziste ,in perioada 1933-1945.a sustinut clubul Schalke 04 Gelsenkirchen,dovada in acest sens stau cele 6 titluri castigate din cele 7 titluri din palmaresul echipei Schalke 04 Gelsenkirchen. Landauer a fost arestat şi trimis în lagărul de muncă de la Dachau în 1938, însă a fost eliberat după 33 de zile, datorită faptului că luptase în Primul Război Mondial.
În anul 1963 ,Bayern München se afiliază la liga profesionistă de fotbal germana care abia se infintase în acel an, denumirea sa este ca şi în prezent şi anume Bundesliga.
Clubul Bayern München a fost poreclit în mai multe feluri: Der FCB, Die Bayern (Bavarezii), datorită zonei din care provin şi anume landul Bavaria, Die Roten (Roşii), datorită echipamentului roşu, şi FC Hollywood denumire dată de fani în perioada când la acest club evoluau nume celebre atunci precum: Franz Beckembauer, Sepp Maier, Uli Hoeness, şi Gerd Muller.
Tot ca sursa de inspiratie a fost si denumirea de FC Breitnigge ,aluzie la cei doi mari jucatori ai lui Bayern München ,si anume Paul Breitner si Karl Heinz Rummenigge.
Bayern München este unul dintre puţinele cluburi din Europa care se pot mândri cu câştigarea celor 3 trofee europene de mare importanţă şi anume Cupa Campionilor, Cupa Cupelor, şi Cupa Uefa.
Cupa Campionilor Europeni (Liga CampionilorUEFA)-in anii: 1974,1975,1976,2001, şi 2013
Cupa Cupelor UEFA.- În anii:1967,1971, şi 2003.
Cupa UEFA (UEFA Europe League)-in anul 1996.
Cupa Intercontinentala-in anii:1976 şi 2001.
Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA-in anii:1976,2001 ŞI 2013.
Tot ca sursa de inspiratie a fost si denumirea de FC Breitnigge ,aluzie la cei doi mari jucatori ai lui Bayern München ,si anume Paul Breitner si Karl Heinz Rummenigge.
Bayern München este unul dintre puţinele cluburi din Europa care se pot mândri cu câştigarea celor 3 trofee europene de mare importanţă şi anume Cupa Campionilor, Cupa Cupelor, şi Cupa Uefa.
Cupa Campionilor Europeni (Liga CampionilorUEFA)-in anii: 1974,1975,1976,2001, şi 2013
Cupa Cupelor UEFA.- În anii:1967,1971, şi 2003.
Cupa UEFA (UEFA Europe League)-in anul 1996.
Cupa Intercontinentala-in anii:1976 şi 2001.
Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA-in anii:1976,2001 ŞI 2013.
În Germania, clubul din München, a câştigat 28 de titluri de campioană, şi 18 cupe ale Germaniei.
Stadioanele echipei Bayern München au fost pe rand de la înființare urmatoarele:
-Theresienwiese-anii -1900-1906.
-MSC la Leopoldstrasse-anii- 1907-1920.
-Grünwalder Stadion-anii -1925-1972.
Olympiastadion din München-anii 1972-2005.
-Allianz Arena -anul 2005-pana in prezent.
-Theresienwiese-anii -1900-1906.
-MSC la Leopoldstrasse-anii- 1907-1920.
-Grünwalder Stadion-anii -1925-1972.
Olympiastadion din München-anii 1972-2005.
-Allianz Arena -anul 2005-pana in prezent.
„Bayern München nu
este doar o echipă de fotbal sau un club. Este istorie, este mândrie, este
simbolul succesului, este, până la urmă, sufletul meu” – Franz Beckenbauer.
La mulţi ani! Bayern München, şi la cât mai multe trofee câştigate.