Overclocking.

Nici unul dintre producatorii de procesoare nu detine linii de fabricatie diferite pentru fiecare frecventa in parte, in cadrul aceleiasi game de CPU-uri. Inainte de a fi marcat la frecventa la care produsul va fi vandut, procesorul este supus unor teste (care sa reflecte cele mai vitrege conditii din realitate), iar exemplarele care reusesc sa le ruleze stabil la o anumita frecventa de tact sunt marcate corespunzator. In caz contrar, testul se repeta la o frecventa mai joasa si asa mai departe, pana la atingerea minimului stabil. Aici intervine sansa overclocker-ului: daca producatorul testeaza procesorul dupa un standard dus la extrem, inseamna ca in realitate procesorul va putea rula si la o frecventa mai mare decat cea inscriptionata, perfect stabil, intr-un PC obisnuit, unde sansele sa se reproduca acel test extrem (si in consecinta blocarea) sunt aproape nule. Pe langa acesta marja generoasa de eroare, utilizatorul mai beneficiaza si de avantajele unui marketing mai neobisnuit, si anume daca cererea pietei este mai mare pentru o anumita frecventa, mai joasa decat maximul suportat, acel procesor este marcat la un numar de MegaHertzi mai mic decat ar putea el rula, el fiind in realitate "apt" de o frecventa superioara, daca il setam manual ca atare. Astfel, marea atractie oferita de overclocking are la baza faptul ca utilizatorul va plati mai putin pe un produs echivalent cu unul mai scump.

Spuneam ca aceasta operatiune este lipsita de risc daca stim cum s-o realizam, deoarece in cel mai rau caz, cand se atinge frecventa la care efectiv nu mai poate functiona, procesorul incepe sa provoace erori in operare si blocari ale sistemului. Cum acestea sunt reversibile, nu avem decat sa selectam ultima frecventa la care procesorul a rulat stabil si obtinem astfel un salt de performanta gratuit.

Inainte de orice sugestie, tinem sa precizam ca in cazul overclocking-ului, cuvantul de ordine este precautia. Sa nu credeti ca se poate pune un procesor de 100 MHz la 200 MHz, sa nu credeti ca dubland sau tripland voltajul procesorului acesta va rula mai repede si stabil. In aceste doua cazuri riscul arderii procesorului e mare, singur sau cu tot cu placa de baza. La un overclocking, totul se rezuma la caldura disipata de procesor, atingerea unei valori prea ridicate blocand procesorul, sau in cazuri extreme, arzandu-l iremediabil. Este nevoie de cunostinte tehnice privind calculatoarele, pentru aprecierea corecta a unei valori teoretice maxime la care ar rezista procesorul.
În esenta, overclocking-ul însemna modificarea frecventei semnalului de tact a unitatii centrale de procesare (UCP) la o valoare mai mare decât ceea indicata de producator. Astfel putem creste performanta procesorului si prin aceasta a tot sistemului de calcul, fara sa investim într-un nou procesor mai rapid si mai scump. Cu toate ca overclocking- ul avantaje atât financiare cât si de performanta, trebuie sa fim constienti de aspectele negative ce apar în jurul overclocking-ului
Overclocking-ul este o cale atractiva de a mari performantele PC- ului existent, deoarece sistemul actual poate fi transformat într-unul cu performante superioare fara investitii costisitoare, putând ajunge usor la performanta unui sistem dotat cu un procesor mai puternic. În cele mai multe cazuri utilizatorul însusi poate efectua modificarile pe placa de baza, fara sa fie un expert în hardware, fiind vorba de manipularea jumper-ilor care determina frecventa semnalului de tact a procesorului si a busului sistem, precum si de montarea unui sistem de racire de capacitate mai mare.
Nu uitati ca sunt si anumite dezavantaje inerente. Nu sunt rare cazurile când unele procesoare sau circuite vitale s-au stricat cu viteza luminii, marcând tragica lor stingere din viata printr-o mic nor de fum. Acesta este, evident, extrema cea mai nefavorabila, în realitate aceasta experienta trista este foarte rara. În general, overclocking-ul este inofensiv. Trebuie totusi sa precizam unele amanunte:
-Circuitele integrate nu sunt imortale. Fiecare se va deteriora dupa un timp din cauza migrarii electronilor (electromigration). Temperatura ridicata si câmpul electric determina migrarea atomilor de fier în jurul straturilor pasive de siliciu alcatuind zone de conductivitate care pot determina scurtcircuite interne în structura circuitului integrat. Într-un procesor cu frecventa de tact marita acest fenomen se agraveaza. Înainte însa de a întra în panica trebuie sa stim ca procesoarele sunt proiectate sa functioneze între temperaturi de la ?25 pâna la +80°C. (Temperatura externa masurabila de 70°C ne indica limita interna de 80°C. Ca sa nu depasim aceasta limita trebuie sa înlocuim radiatorul actual cu unul de suprafata marita si dotat cu un ventilator corespunzator). Migrarea electronilor nu determina însa deteriorarea imediata a circuitelor integrate. Durata medie de viata a unui procesor este de 10 ani, unuia cu tactul marit de 3-4 ani dar aceasta depinde de temperatura, de masura în care am marit frecventa de tact si nu în ultimul rând de tipul procesorului.
-Cu marirea frecventei de tact creste posibilitatea ca sistemul sa devina instabil. Aceasta deseori conduce la pierderi de date, pierdere de timp asteptând ca sistemul sa reporneasca. Sa nu aplicam overclocking-ul în cazul sistemelor unde functionarea continua este vitala (servere, procese industriale, sisteme oglinda, ).
-O problema fatala constituie deteriorarea procesorului. În acest caz din cauza temperaturii ridicate peste limita maxima conductele din fir de aur care leaga punctele de conectare a placii de siliciu cu pinii de conectare a procesorului se topesc. Pericolul arderii procesorului creste odata cu masura maririi frecventei tactului. În cazurile extreme când un procesor proiectat pentru 75 MHz este fortat la 150 MHz (Intel) sau procesorul Cx6x86 de 200 MHz fortat la 233 MHz care are o multiplicare interna a tactului de 1,5, pericolul deteriorarii este si mai reala. În alte cazuri defectarea ventilatorului de racire poate determina supraîncalzirea stratului de siliciu si prin aceasta pierderea controlului circuitelor interne procesorului, rezultând resetarea brusca a sistemului.
Procesorul este factorul principal. Cele mai bune rezultate se pot obtine cu procesoarele firmei Intel din seria Pentium (P5XX). Înainte de încercari sa verificam daca dispunem de procesor autentic Intel si nu de unul falsificat!
Placa de baza este un al element cheie. Calitatea placii de baza este la fel de importanta ca si calitatea procesorului. Practic reusita încercarilor de fortare este garantata daca dispunem de placi fabricate de Asus, Abit, Aopen, etc. echipate cu chipset Intel. Din punctul de vedere al overclocking-ului este necesar ca pe placa de baza sa dispunem de urmatoarele valori de baza ale frecventei de tact: 50, 55, 60, 66, 75, 83, 100 MHz. Pe placile de baza în majoritate avem posibilitatea de a seta tactul la 83 MHz, recent apar si cele care suporta 100 MHz. Pe lânga frecventa de tact o importanta marita are gama de tensiuni de alimentare a procesorului. Placa de baza sa cunoasca gama între 3,3V si 3,45V (3,6V), în cazul procesoarelor MMX (P55C) sau K6, K6-2, Cyrix M2 sau 6X68L sa dispunem si de tensiunea secundara (split voltage) de la 2,1V pâna la 2,9V preferabil în trepte de 0,1V. (Tensiuea secundara este necesara alimentarii circuitelor interne procesoarelor MMX unde numai partea de I/O functioneaza la 3,45V). Un aspect important este posibilitatea multiplicari (CPU to Bus Frequency Ratio Selection) frecventei de tact cu: 1,5, 2, 2,5, 3, 3,5.
Memoriile folosite sunt, de asemenea, decisive. Daca frecventa tactului de baza (a busului de sistem) depaseste valoarea de 66 MHz avem nevoie de memorii de 60ns EDO, la 83MHz de memorii EDO de calitate si marca superioara sau SDRAM-uri care functioneaza si la 100 MHz (marci de calitate).
Dupa factorii de mai sus, cel mai important lucru este racirea eficienta. Noile procesoare SSS fabricate cu tehnologia de 0,35 microni nu se încalzesc la fel de puternic ca cele vechi fabricate cu tehnologia de 0,6 microni. Cu urmatorul test empiric putem determina daca procesorul nostru va rezista la fortare: dupa circa 20 de minute de functionare oprim alimentarea sistemului, scoatem radiatorul si atingem suprafata procesorului. Daca putem tine degetul apasat pe suprafata procesorului înseamna ca nu am depasit limita de 60°C, procesorul va rezista! Dupa aceasta pe suprafata procesorului se aplica un srat de silicon pe care va fi lipit radiatorul. Siliconul fiind bun conducator termic intensifica (sporeste) schimbul de caldura între suprafata radiatorului si procesorului, umplând totodata micile neliniaritati (rezultate din tehnologia de fabricatie) ale suprafetelor în contact.
Când vorbim de frecventa de baza trebuie sa stim ca aceasta valoare se refera la tactul busului extern procesorului. Aceasta frecventa determina viteza de comunicare (rata de transfer exprimat în MB/s) între memoria sistem, memoria cache si procesor. De aici se ramifica frecventa de tact a busului PCI prin divizarea frecventei de baza cu 2 (de exemplu la un tact de baza de 66 MHz avem un tact de 33 MHz pe busul PCI, la 75 MHz de 37,5 MHz, etc.). Frecventa tactului intern procesorului se genereaza prin multiplicarea valorii frecventei de baza cu multiplicatorii predefiniti de: 1,5, 2, 2,5, 3, 3,5. Astfel, putem obtine pentru o frecventa de baza de 66 MHz tacturi interne procesorului de 99, 132, 165, 198, 231 MHz (pentru frecventa de baza de 75 MHz rezulta 112, 144, etc.).
Dupa cele precizate se pune urmatoarea întrebare: daca dispunem de un Pentium de 100 MHz cum trebuie sa setam frecventa de baza si multiplicatorul (66*1,5 sau 50*2) ca sa obtinem performanta maxima? Raspunsul este firesc, alegem 66 MHz ca frecventa de baza cu multiplicatorul de 1,5. Astfel vom ajunge la frecventa de 33 MHz pe busul PCI si 99(100) MHz pentru tactul intern procesorului. Cu 50 MHz si multiplicator de 2 ajungeam la 25 MHz pentru busul PCI, 50MHz pentru memorie sistem si cache, care în ansamblu (desi procesorul ruleaza la 100 MHz) rezulta o performanta inferioara primei configuratii.
Merita oare sa fortam un procesor de 166 MHz la 180 MHz când pentru 166 MHz avem frecventa de baza de 66 MHz iar pentru 180 MHz avem de 60 MHz (60*3=180)? Raspunsul este NU! Sa retinem: marirea frecventei tactului intern procesorului pe seama micsorarii frecventei de baza nu conduce la marirea performantelor sistemului (în unele cazuri chiar stricam performantele initiale)! La fel nu merita fortarea de la 100 MHz (66*1,5) la 120 MHz (60*2) sau de la 133 MHz (66*2) la 150 MHz (50*3). Însa merita de la 133 MHz la 150 MHz daca alegem 75*2!
Înainte de a modifica orice configuratie de jumper-i de pe placa de baza sa notam configuratia veche! Preferabil sa rasfoim caietul de serviciu al placii de baza unde de obicei gasim tabelate posibilitatile de modificare. Modificarile sa le efectuam cu grija oprind alimentarea sistemului, cu o penseta scotând si remontând jumper-ii implicati. În cazul sistemelor care folosesc tehnologia SoftMenu, aceste modificari se pot efectua din meniuri BIOS.
Cel mai riscant este schimbarea tensiunii de alimentare a procesorului. Procesoarele Pentium si Pentium Pro functioneaza si la 4,6V cu conditia unei raciri puternice. Cu marirea tensiunii de alimentare contribuim la separarea accentuata a nivelelor logice de "1" si "0". Explicarea fenomenului se complica cu timpi de stabilire a semnalelor pe nivele, durata fronturilor crescatoare si cazatoare, în general probleme de tehnica digitala în care nu ne permitem sa ne implicam în cadrul acestui articol. În cazul când sistemul dupa o prealabila marire a frecventei tactului refuza sa porneasca putem încerca marirea tensiunilor de alimentare. Sa nu uitam însa de efectele termice accentuate! Procesoarele trebuiesc racite eficient în permanenta.
Prin modificarea frecventei de baza modificam si frecventa de tact a busului PCI aceasta putând fi sursa unor erori hardware. Pe busul PCI sunt conectate driverele video, placile de retea, drivere SCSI. Acestea din urma de obicei refuza cooperarea, placile de retea pot suferi desincronizari repetate (largimea de banda ? rata de transfer reala scade esential). Procesoarele grafice de pe driverele video la fel se pot supraîncalzi precum si circuitele de control al harddisk-ului.
Viteza de transfer al harddisk-urilor EIDE pe lânga modul de lucru (PIO, DMA, UDMA) depinde si de frecventa de baza a busului extern procesorului. Harddisk-urile vechi nu suporta 75 MHz. Cele noi (marci autentice de la 1,2GB în sus) suporta si frecventa de 83 MHz.. Daca harddisk-ul refuza frecventa marita ca o eventualitate putem modifica PIO MODE-ul din BIOS-ul sistemului la o valoare mai mica.
Frecventa de tact a busului ISA trebuie sa fie de 8 MHz. Daca marim frecventa de baza prin urmare se mareste si frecventa de tact a busului ISA. Perifericele conectate la busul ISA precum placa de sunet, modemul, o placa de retea mai veche pot suferi desincronizari, pierderi de date datorita circuitelor atasate cum ar fi controller-ul DMA sau de întreruperi care fiind integrate pe placa de baza de obicei suporta fara probleme tactul marit modificând prin urmare diagramele de timp ale protocoalelor de transfer initiale. Pot aparea pocneturi suparatoare în sunetul generat de placa de sunet, modemul îsi pierde "linia", placa de retea raporteaza pierderi de pachete, etc. Frecventa tactului busului ISA se obtine prin divizarea cu 4 a frecventei de tact a busului PCI (do obicei setabila din BIOS unde apare sub numele de ISA Clock Speed). La 66 MHz frecventa de tact al busului PCI este de 33 MHz de unde rezulta 8,25 MHz pentru busul ISA. Cu 83 MHz ajungem la 41,5 MHz pentru PCI si 10,37 MHz pentru ISA.. O eventuala rezolvare ar pute fi marirea factorului de divizare din BIOS sau intercalarea a mai multor "wait state".
Procesoarele Intel Pentium sunt cele mai rezistente la overclock-ing. Astfel procesoarele din noua serie MMX sunt mai rezistente decât cele din seria P54C. Cam 10% dintre aceste procesoare (primul lot) sunt echipate cu protectie împotriva fortarii la frecvente de tact mai mari decât cele prevazute (overclock protection) astfel aceste procesoare refuza multiplicatorii de 2,5 si 3. Tabelul 1 indica câteva dintre posibilitatile de overclocking a procesoarelor Intel Pentium. Mentionam faptul ca pentru configuratiile care implica 83 MHz trebuie sa dispunem de un hardware de calitate superioara.
Procesoarele Pentium Pro sunt fiabile si de o calitate buna, însa sunt putine placi de baza compatibile Pentium Pro care suporta 75 sau 83 MHz. Procesorul de 150 MHz ruleaza satisfacator la 166 MHz (2*66 MHz), cel de 200 MHz la 233 MHz (3,5*66 MHz) sau 266 MHz (4*66 MHz).
AMD, Cyrix, AMD K5 sunt procesoare din linia doua pe piata si în general sunt folosite la limitele maxime posibile tehnologiei lor de fabricatie. Un astfel de procesor, proiectat la 200 MHz, nu-si poate depasi aceasta limita numai în cazuri extreme si destul de rare. Chiar daca este fortat, necesita o racire puternica sau intercalarea perioadelor de "odihna". Aceasta nu înseamna însa ca nu se pot forta. De exemplu, rulam timp îndelungat un procesor AMD K5 de 133 MHz la 166 MHz (2,5*66 MHz) echipat cu un radiator tip Pentium 200. Procesoarele Cyrix sunt foarte sensibile la fortare datorita caldurii degajate, astfel overclocking-ul acestor procesoare este contraindicata. Seria Cx6x86 recunoaste numai multiplicatorii de 2 si 3, iar multiplicatorul de 3 o foloseste numai la 3*50 MHz care din cauza micsorarii frecventei de baza nu merita efortul fortarii.

Ţara nimănui.

Trăim într-o ţară în care sunt cuprinse cam toate zonele de relief, şi deşi avem mare, munte şi o deltă pe care mulţi ar vrea să o aibă, noi cei care trăim în această ţară nu prea facem nimic ca această tară să nu mai fie ţinta tuturor celor care nu au nici un fel de sentiment pentru ea, de acei "oameni" care acţionează precum haitele de lupi, iar singura lor grijă este să aibă cât mai mult, indiferent că pentru asta îşi vând până şi ţara în care s-au născut.
M-am săturat să văd cum mor oamenii care suferă de boli incurabile pentru că nu au avut bani să îşi verifice starea de sănătate.
M-am săturat să mai văd cum oameni în vârstă stau la coadă la farmacie, pentru a fi siguri că obţin reducerile şi compensările promise de stat, ar trebui să dispară acele imagini cu copiii care visează la jucării şi hăinuţe frumoase şi care adesea adorm cu gândul că într-o zi ar putea mânca dulciuri scumpe.
Nu îi mai suport pe cei care comanda mâncare pe care nu o au familii întregi pentru că apoi să o arunce în pubelă de gunoi, m-am cam săturat de politicieni care cred că se fac plăcuţi la televizor, deşi ei nu ştiu de unde să mai fure pentru a putea avea de unde trăi cam toate generatile lor.
Ne-am cam săturat de aşa zişi şefi de la serviciu care vor să ne controleze până şi gândurile dacă nu chiar şi vieţile, ne îngrozim zilnic când privim la ştiri despre animalele care suferă de pe urma cruzimi ‘’oamenilor’’.
Detest acei patroni care în afară de hainele, ceasurile şi maşinile lor de lux, chiar nu au mai nimic sunt aşa zişi ‘’no name’’, dar totuşi ei se cred nişte oameni foarte importanţi, toţi aceşti patroni care îşi duc existenţa doar sub spectrul banilor şi care nu se tem de nimic alceva decât de acel aşa numit "D-zeu’’invocat în toate momente grele pentru ei.
Oare cam cât va mai dura acest spectacol grotesc şi uneori atât de periculos, pentru marea majoritate a locuitorilor din ţara nimănui?
La fel cum Albert Einstein a spus că ceea ce facem doar pentru noi dispare odată cu noi, însă ceea ce facem şi pentru alţii poate dura uneori o eternitate.
Sper că într-o zi copiii noştri să aibă ceea ce noi numim un trai decent şi fără a fi nevoie să mai existe generaţia de sacrificiu la nesfârşit iar noi să fim mândri că am reuşit să nu mai fim chiar aşa ai nimănui, şi am redevenit ceea ce odată se numeau românii cu demnitate şi onoare faţă de ei şi semeni lor.

Despre Chat.

 

In anul 1998 ,am descoperit pentru prima oara chatul si am ajuns in timp sa cunosc cam tot ce inseamna el,IRC-ul (Internet Relay Chat) este unul din cele mai utilizate resurse din Internet. Binenteles si Web-ul si E-Mail-ul sunt folositoare dar cand vine vorba de o comunicare in timp real intre doua sau mai multe persoane,IRC da viata internet-ului. Elaborat in forme diverse el se poate gasi ca versiune de baza la adresa: www.Mirc.com.

Folosind programe dedicate IRC-ului puteti face schimb de mesaje in timp real intre 2 sau mai multe persoane din lumea intreaga. Cateva dintre aceste programe sunt: mIRC,Pirch, Virc, Ircle, BitchX,in realitate nu conteaza ce program folositi pentru ca toate se leaga la aceeasi retea de IRC,intr-o sesiune de chat puteti trimite mesaje tastandu-le la tastatura ca pe urma ele sa fie transmise instantaneu celorlati participanti.

Odata intrati pe IRC veti intalni multi oameni,fiti prudenti si nu sariti sa stati de vorba cu toata lumea, pentru ca nu toti spun lucruri interesante,intrand in contact cu foarte multi utilizatori veti avea ocazia sa va intemeiati pritetenii. Au fost cazuri cand au fost destramate casnicii din cauza IRC-ului. In realitate unii au devenit asa de dependenti de IRC incat li s-a dedicat un newsgroup alt.irc.recover,faima internatinala a castigat-o IRC-ul in timpul razboiului din Golf in 1991, cand prin intermediul Internet-ului s-au trimis rapoarte live din Irak.O mare utilitate avand-o canalele de service unde puteti primi informatii in timp real legate de problemele dumneavoastre nu este cu nimic deosebit ca sa gasiti pe IRC sute, mii, chiar zeci de mii de canale. Putine dintre ele sunt permanente, restu "vin si pleaca". De obicei numele canalului reflecta natura discutiilor ce au loc in el. Multe canale eu chiar si un topic. Numele canalelor se tinde a ramane neschimbat pe cand topicul nu. de exemplu pe canalul #romania poate fi dat ca si topic "credeti in nationala noastra" pe cand in alta zi "despre politicieni".
Veti observa ca numele canalelor incep cu #exemplu: #romania. Daca va hotarati sa va "alaturati" acestui canal tastati /join #romania si sunteti intrat. Tastati niste urale de bun venit si intrati intr-o discutie.La inceput s-ar putea sa va simtiti singur, dar cu timpul se rezolva. Ar fi foarte interesant daca s-ar putea sa obtineti o lista cu canalele unde exista numai veselie si voie buna, dar nu se poate. In schimb puteti sa obtineti o lista cu toate canalele inpreuna cu numarul de utilizatori din fiecare canal si topicul canalului. Pentru aceasta tastati /list. Topicul canalelor este fixat de cei care creaza sau modereaza canalul,ei se numesc operatori sau pe scurt "op",pe canal puteti schimba idei,pareri si tot felul de informatii cu diferite persoane.
Pe IRC pot participa mai multi oameni la o discutie intr-un canal sau chiar in mai multe canale. Nu exista limite in acest domeniu,singura limita este viteza de tastare.
Listă cu acronime şi simboluri folosite de utilizatorii de chat:
AFAIK = as far as I know („din câte ştiu“)
AFK = away from keyboard („plecat“)
BBN = Bye Bye Now („acum pa pa”)
BTW = By The Way („apropo”)
BRB = be right back („revin“)
CUL8ER = see you later („pe curând”)
DYSWIS = do you see what i see („vezi ce văd şi eu”)
FF = foarte foarte
FYI = For Your Information („pentru informaţia ta”)
GF = girlfriend („prietenă”)
GN8 = good night („noapte bună”)
IIRC = if I recall correctly („dacă bine îmi amintesc“)
IMHO = in my humble opinion („după umila mea părere“)
LOL = laughing out loud („râs sonor”)
NC = no chance (utilizat şi în jocuri online, „nicio şansă“)
NP = no problem („nicio problemă“)

RE = returned („reîntors“)

ROFL = rolling on (the) floor laughing („mor de râs, pe spate de râs“)

SYS= see you soon (pe curând)

SRY= sorry („regret“).

VB = vorbesc, vorbim

WB = welcome back („bine ai revenit“)

{\o/} – angel („înger”)

\-o – bored („plictisit”)

:' – crying („plâng”),:-@ -- screaming („urlu, strig”),
mentionez ca miRC-ul a fost creat de catre Khaled Mardam-Bey nascut la data de :19.03.1968,in Amman,Iordania in prezent locuieste la Londra,este liber profesionist si desfasoara activitati independente ca dezvoltator de software,la data de 28.02.1995 a lansat oficial miRC.

Hackeri si cam ce sunt ei.

Am un prieten care cam de fiecare dată când ne întâlnim mă salută cu: Ce faci mai hackere ?!, datorită faptului că ne cunoaştem de cam mult timp şi practic pot spune am copilărit împreună nu mă supără această formulare de salut chiar mă amuză, totul vine de la faptul că petrec mult timp la pc sau laptop dar asta neinsemnand ca eu fac cea ce alti fac in scopuri nu tocmai nobile, am avut totusi curiozitatea sa il intreb odata daca el stie ce este aia un hacker, am primit un raspuns cam neclar si anume ca:"sant aia ma care sparg codurile pe net", ce tu nu faceai la fel pe miRC, pe chat e una iar ca sa produci pagube e alta, sincer sa fiu ne mai amuzam cu un script care chiar a fost multa vreme distractia noastra voi explica si despre chat cat de curand, revenid la cea ce vreau sa spun si anume ce este acela un hacker?, poate citind despre acest termen multi vor intelege mai bine cu ce se ocupa un hacker si cu ce nu, tin sa mentionez ca nu am fost si nu voi fi de acord cu cea ce fac acesti oameni care incercand sa arate cat de buni sant produc pagube insemnate atat unor instituti dar chiar si unor persoane nevinovate care nu stiu sa se protejeze in fata acestor atacuri informatice.

Hackerii sunt pasionaţi ai informaticii, care, de obicei au ca scop „spargerea” anumitor coduri, baze de date, pagini web etc. Ei sunt consideraţi infractori, în majoritatea statelor lumii. Hackerii adevăraţi nu „distrug”, de obicei, pagini inofensive, cum ar fi paginile personale. Ţintele obişnuite ale atacurilor hackerilor sunt sistemele importante, care au protecţii avansate şi conţin informaţii strict secrete, cum ar fi bazele de date ale Pentagonului sau cele de la NASA. Odată obţinute, aceste fişiere (informaţii) sunt publicate pe tot Internet-ul, pentru a fi vizionate sau folosite de cât mai multe persoane.
Orice hacker advărat trebuie să respecte un „Cod de legi al hackerilor”, care este bine stabilit, cunoscut şi respectat.
Există „hackeri” care atacă ţinte aleatoare, oriunde şi oricând au ocazia. De exemplu, atacurile tot mai frecvente asupra Yahoo şi Hotmail au blocat motoarele de căutare şi conturile de mail respective pentru câteva zile, aducând prejudicii de milioane de dolari.
Aceste atacuri (care reprezintă o încălcare destul de gravă a „Codul de legi al hackerilor”) au de obicei în spate persoane care „au fost curioşi numai să vadă ce se întâmplă” sau „au dorit să se distreze”. Aceşti atacatori virtuali nu sunt hackeri adevăraţi, pentru că nu-şi scriu singuri nuke - urile (programele pentru bombardare - nucleare) pe care le folosesc, procurându-şi-le de pe Internet sau din alte surse.
Aceşti hackeri amatori sunt singurii care ajung în faţa justiţiei. Motivul este simplu. Acei hackeri adevăraţi care îşi pot scrie singuri nuke - urile, sunt, de obicei destul de inteligenţi pentru a face anumite sisteme care să inducă în eroare pe toţi aceia care ar încerca să determine sursa atacului.

Crackerii reprezintă un stil anumit de hacker, care sunt specializaţi în „spargerea” programelor shareware, sau care necesită un anumit cod serial. Singurii care sunt prejudiciaţi de această categorie de hackeri sunt cei care scriu şi proiectează programele „sparte”.

Sistemele de protecţie ale aplicaţiilor respective pot fi „înfrânte” prin două metode:
Introducerea codului, care poate fi găsit fie pe Internet, fie cu ajutorul unui program asemănător cu OSCAR 2000, care este o bibliotecă de coduri.
A doua metodă este folosită pentru sistemele de protecţie mai avansate, care necesită chei hardware (care se instalează pe porturile paralele ale computerului şi trimit un semnal codat de câte ori le este cerut de către programul software), sunt patch-urile. Ele sunt progrămele care sunt făcut special pentru anumite aplicaţii software, care odată lansate modifică codul executabil, inhibând instrucţiunile care cer cheia hardware.
Patch-urile şi bibliotecile de coduri seriale se găsesc cel mai des pe Internet. Ele sunt făcute de anumite persoane (care sunt câteodată foşti angajaţi ai firmelor care au scris software-ul respectiv) care vor doar să aducă pagube firmei proiectante.
Deşi pare ciudat, cracking - ul este considerată „piraterie computerizată”, reprezentând o infracţiune serioasă. Totuşi, foarte rar sunt depistaţi cei care plasează patch-uri şi coduri seriale pe Internet.
Precum am mai precizat, hackerii adevăraţi îşi scriu singuri software-ul ce le e necesar. Multe dintre aceste programe, după ce sunt testate, sunt publicate pe Internet. Bineînţeles, programele folosite pentru „spargerea” serverelor de la Pentagon sau pentru decodarea fişierelor codate pe 64 biţi nu se vor găsi aşa de uşor pe Net, ele fiind ţinute secrete de realizatorii lor.
Câteva dintre programele pentru hackerii amatori: BoGUI BackOrifice. Un produs al The Dead Cow Cult, Bogui reprezintă un program de control al computerelor din reţeaua dumneavoastră locală. Comenzi ca System Lockup (sau Restart) nu-l vor prea bine dispune pe utilizatorul computerului ţintă. Singura problemă a acestui program este că toate comenzile sunt pachete transmise unui virus troian, astfel încât, dacă computer-ul destinaţie nu este infectat, bombardamentul cu Back Orifice nu va avea nici un efect.
Net Nuke. Acest program are o mulţime de versiuni, deşi toate au acelaşi efect şi mod de operare: trimit un pachet nedefragmentabil prin reţea, astfel încât când computer-ul ţintă va încerca să-l defragmenteze, nu va reuşi decât să blocheze portul de reţea.
Mail Nukers. Sunt programe care bombardează o căsuţă de poştă electronică cu un număr mare de mesaje (care de obicei depăşeşte 10000). Acest bombardament duce la blocarea sau chiar pierderea unei căsuţe de e-mail. Majoritatea acestor programe au opţiuni care permit trimiterea de mail-uri anonime.
Aceste programe pot fi procurate de către oricine foarte uşor de pe Internet. Din păcate, unele dintre ele sunt folosite şi ca un mediu de răspândire a viruşilor, care pot avea efecte secundare foarte grave. Oricum, nu este recomandată abuzarea de aceste programe sau folosirea lor în scopuri distructive.

Mass E - Mail-eri sau spameri sunt acei hackeri care transmit cantităţi enorme de e-mail (sau alt fel de informaţii), conţinând oferte nesolicitate, sau informaţii aleatoare, transmise în scopul de a bloca anumite servere. Majoritatea site-urilor importante cum ar fi Yahoo, Amazon.com sau Hotmail au anumite sisteme de filtrare care ar trebui să protejeze serverele respective de atacurile cu cantităţi enorme de informaţii. Aceste capcane sunt însă uşor de evitat chiar şi de începătorii în domeniul hackingului.
În ultimul timp serverele precizate mai sus precum şi multe altele au fost supuse la puternice „atacuri cu informaţii”, la care nu puteau face faţă.
S-au trimis mesaje la o capacitate de aproape un MB/secundă, deşi serverele respective suportau un trafic obişnuit de până la 1 - 1,5 GB săptămânal.
Spamerii, prin atacurile lor prejudiciază cu sute de milione de dolari serverelor ţintă. Tot odată sunt afectaţi şi utilizatorii serverelor respective, traficul fiind complet blocat, trimiterea sau primirea mesajele sau utilizarea altor servicii asemănătoare fiind imposibilă.
Vă întrebaţi cum se pot trimite cantităţi atât de mari de informaţii, la o viteză uimitoare, fără ca hackerii respectivi să fie localizaţi fizic. Este relativ simplu pentru ei: transmit mesajele de pe aproximativ 50 de adrese de mail, după care deviază informaţia transmisă prin mai multe puncte din lume (diferite servere). Astfel, este foarte de greu să fie detectaţi, echipele de specialişti de la FBI lucrând săptămâni întregi pentru a prinde infractorul virtual, de multe uri neajungând la rezultate concrete.
Singura problemă care apare în cazul acestor devieri succesive ale informaţiei este aceea că unul din serverele prin care „trece” informaţia în drumul ei către „ţinta” finală se poate bloca.
Informaţia nu va ajunge în întregime la destinaţie, puterea atacului scăzând substanţial. Astfel de cazuri se pot considera atacurile din ultimul timp, serverele afectate nefiind cele vizate de hackeri, cam atat despre hackeri si cam ce inseamna ei, ce sunt hackerii cu adevărat? Ce vor ei de fapt?!, acestea sunt întrebări la care numai un hacker adevărat poate răspunde.

Gheorghe Dinica- omul.

Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala.Acelea au fost primele aplauze din viata mea.’’ M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea.’’

The New York Times

Vestea morţii lui Gheorghe Dinică a ajuns şi în S.U.A, prestigiosul cotidian american, The New York Times, preluând un articol omagial despre actor. Gheorghe Dinică, actorul român care şi-a încântat ţara interpretând roluri variate, de la politicieni malefici până la ţigani rebeli, în zeci de piese de teatru şi filme, a murit marţi, la vârsta de 75 de ani, se scrie în materialul citat.

The New York Times face referire şi la declaraţia actorului potrivit căreia acesta nu s-ar fi simţit niciodată tentat să joace în filme produse în Statele Unite ale Americii: "Nu sunt Robert de Niro. Eu sunt din România". Gheorghe Dinică a fost admirat de români, scrie cotidianul american, şi pentru repertoriul său vast de roluri, şi pentru vocea sa (începea să cânte la restaurantele unde lua masa), dar şi pentru modestie, umor şi pentru refuzul de a face reverenţe în faţa regimului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu, spre deosebire de alţi actori din generaţia sa. "Am fost norocos pentru că faţa mea nu dădea bine la televizor", obişnuia să spună Dinică, scrie cotidianul american.

Despre Gheorghe Dinica se poate scrie, atât de multe încât chiar că ai putea umple o bibloteca, uni dintre noi probabil îşi aduc aminte cu plăcere despre numeroasele filme văzute la televiziunea română sau la cinematograf, nemaivorbind despre numeroasele piese de teatru în care a jucat, îmi aduc aminte că primul film pe care l-am văzut cu maestrul Dinica a fost Osânda, iar prima dată când l-am văzut la teatru a fost în piesa de teatru: O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale în 1997 la teatrul Odeon, după care am mai avut ocazia să îl văd şi la teatrul Naţional în 1998 - Azilul de noapte de Maxim Gorki, şi în 2001 - Tache, Ianke şi Cadar de Victor Ion Popa, bineînţeles că a fost excepţional în mai toate rolurile jucate atât în filme cât şi în teatru, în rolul lui Paraipan însă a fost genial dacă pot spune aşa cel puţin mie acel rol de şef al legionarilor mi-a plăcut cel mai mult, dintre piesele de teatru rolul turcului Cădar, a fost unul parcă scris pentru maestrul Dinica, am râs aproape toată piesa la felul în care alături de alţi mari actori romani aici numindu-i pe Marin Moraru şi Radu Beligan au interpretat rolurile, la finalul piesei oameni din sala s-au ridicat în picioare aplaudând minute în şir lucru care nu vezi în fiecare zi la un teatru.
Pentru cei cărora le-au plăcut filmele romaneşti maestrul Gheorghe Dinica rămâne un mare actor, nemaifind nevoie să reamintesc celebra replică: „Nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică!

Gheorghe Dinică rămâne în amintirea noastră, a celor care l-am admirat un mare actor al teatrului şi filmului românesc. Ne-a încântat cu talentul său, şi profesionalismul interpretărilor sale, pe scenă şi pe marile ecrane!”.

Adio Maestre!şi sper că ai plecat într-o lume mai bună unde să fi apreciat la adevărata valoare, cel mai trist lucru pentru mine este ca în locul acestor mari valori culturale nu mai vine nimic din urmă, nu vreau să jignesc tineri actori dar sincer nu m-au impresionat cu nimic fapt pentru care dacă nu se va face nimic vom rămâne ca şi în alte domeni fără mai nimic.

Zidul Berlinului.

In data de 9 noiembrie 2009,in Germania s-au sarbatorit 20 de ani de la caderea zidului Berlinului ,motiv pentru care voi scrie cateva randuri despre zidul Berlinului si cam cea ce a insemnat el pentru poporul german in general ,dupa infrangerea Germaniei ,Berlinul a fost impartit in patru zone de ocupatie in rasaritul orasului era zona sovietica de ocupatie, in timp ce in restul acestuia erau cantonate trupe americane, britanice si franceze,Stalin a incercat sa ocupe intregul Berlinul, deoarece orasul era situat in partea estica a teritoriului german, aflat sub control sovietic el nu putea tolera prezenta trupelor aliatilor occidentali in zona in care dorea sa creeze un stat german comunist de aceea, dictatorul sovietic a realizat o masura de forta si, la 24 iunie 1948, a impus blocada Berlinului, nepermitand aliatilor sa patrunda pe cale terestra spre oras. Americanii, englezii si francezii au ajutat populatia berlineza din zonele lor de ocupatie prin trimiterea de alimente pe cale aeriana pana la data de 9 mai 1949, cand blocada a fost ridicata. In 1949 s-au constituit cele doua state germane in zona sovietica a fost creat cel comunist, avand capitala in Berlinul rasaritean. Berlinul de Vest, in care continuau sa stationeze trupele americane, engleze si franceze, era inconjurat de un stat german comunist aflat sub ocupatie sovietica deoarece berlinezii din rasarit puteau trece in partea vestica a orasului, capitalista, si puteau observa prosperitatea lumii occidentale in raport cu iadul comunist, saracacios si care incalca orice drept elementar al omului, sovieticii au ordonat la 13 august 1961, ridicarea zidului care sa izoleze Berlinul rasaritean de cel occidental din 1961 pana in 1989 nu s-a mai putut circula liber din estul in vestul orasului, despartit de ceea ce s-a numit zidul rusinii.

La 13 august 1961prima barieră din sârmă ghimpată şi cărămizi uşoare este construită de comuniştii est-germani pentru a-şi salva statul socialist de la colaps şi pentru a împiedica miile de cetăţeni să-şi manifeste dezaprobarea traversând graniţa deschisă din Berlin, din est în vest incă din prima zi de existenţă a zidului, oricare fugar risca să fie trădat închis sau ucis,peste 136 de oameni au murit la zidul Berlinului înainte de căderea acestuia. Încă de la început, au existat familii care au refuzat să fie separate. Klaus Koeppen a încercat să-şi transporte ilegal logodnica într-un Volkwagen Beetle, Rudolph şi Horst Müller au deturnat un metrou pentru a-şi aduce familiile în vest,Wolfgang Engels a închiriat un tanc şi a trecut cu el prin zid. Atunci când gărzile est-germane s-au familiarizat cu toate aceste strategii, fugarii au încep să construiască tuneluri,a început o disperată "cursă a înarmărilor" între autorii Zidului şi fugari, cei din urmă mereu mai curajoşi şi mai ingenioşi zidul devine tot mai înalt, mai lat, mai periculos este întărit cu turnuri de supraveghere, garduri electrice, cabluri de alarmă, câini şi gardieni înarmaţi gata să tragă în oricine ar fi călcat pe nisipul atent greblat din "fâşia morţii". Toate acestea numai în zona Berlinului de Vest. La frontiera dintre Germania de Est şi Germania de Vest, lista obstacolelor către libertatea vestică era completată de puşti-capcană şi sute de kilometri de teren minat.
Conceput de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov, zidul a fost o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană pentru aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecinţelor scurgerii de forţă de muncă şi pierderilor economice asociate cu migraţia zilnică a unui mare număr de profesionişti şi lucrători calificaţi între est şi vest. A dus în mod clar la scăderea emigraţiei (evadaţi - "Republikflucht" în germană) de la 2,5 milioane în perioada 1949 – 1962 la numai 5.000 între 1962 şi 1989.

În seara zilei de 8 noiembrie, mişcarea de opoziţie a organizat o manifestaţie la care au participat peste un milion de oameni. Biroul Politic al Partidului Socialist Unit German era în şedinţă permanentă.

Erich Honecker, demisioneaza pe 18 octombrie si este inlocuit de Egon Krenz la conducerea RDG. Noul guvern promite vize pentru Germania Federala, fara alte formalitati. Günter Schabowski, ministrul propagandei din Republica Democrata Germana, a primit sarcina sa anunte public hotararea la o conferinta de presa pe 9 noiembrie,venind din concediu si nestind detaliile noii legi, un ziarist italian l-a intrebat cand vor intra in vigoare noile prevederi. Günter Schabowski nu avea instructiuni, dar a bravat: “Dupa cate stiu eu, intra in vigoare imediat, chiar acum”. Est-berlinezii au auzit la televiziunea RDG aceasta declaratie socanta si au luat cu asalt toate punctele de control. Luati prin surprindere, coplesiti numeric si pentru ca nu primisera nici un fel de reglementari, granicerii nu au folosit armele si au deschis barierele punctelor de trecere. Barurile din Berlinul de Vest faceau cinste conationalilor veniti si euforia era generala. 9 noiembrie este sarbatorita ca ziua Caderii Zidului. In urmatoarele zile, multi nemti au venit cu baroase, ciocane si dalti pentru a demola zidul si pentru a lua suveniruri bucati de moloz. erau supranumiti Mauerspechte.

Faptul că totul a decurs paşnic se datorează unui singur om, locotenent colonelul Harald Jaeger cel care avea ca paza punctul de frontieră de pe Strada Bornholm in data de 9 noiembrie, s-a trezit faţă în faţă cu mii de oameni care voiau să mearga în Berlinul de Vest şi scandau: "Lăsaţi-ne să trecem!" ascultase conferinţa de presa în care se spusese că germanii din est au de-acum înainte voie să călătorească oricând şi unde vor dori,a chemat ofiţerii şi a dat ordin : "Ridicaţi bariera!" Mii de oameni au trecut în câteva minute de partea cealaltă a zidului.

Caracteristicile de constructie si asigurarea pazei acestui zid vorbesc de la sine despre dimensiunile intentiei: lungimea totala de centura in jurul Berlinului de Vest - 155 km, din care lungimea intre Berlinul de Vest si Berlinul de Est - 43,1 km; lungimea intre Berlinul de Vest si RDG - 111,9 km; inaltimea - minimum 3,6 m; latimea - 1,2 m; adancimea de la sol - 2,1 m; turnuri de control - 302; unitati cu caini de paza - 259; mitraliere - 93; buncare - 20.

Autoritatile est-germane au simtit nevoia de a recupera, macar partial, devizele turistice pierdute prin ridicarea Zidului Berlinului drept urmare, ele au decis sa acorde contra unei taxe, permise de sejur zilnice valabile 24 de ore si sa autorizeze organizarea de vizite in Berlinul de Est. Pentru turistii straini a fost desemnat si amenajat un punct unic de trecere, pe Friedrichstrasse (Checkpoint Charlie), deschis ziua si noaptea pentru a ilustra si pe cale arhitectonica superioritatea sa si a suscita interesul turistilor, Berlinul de Est a construit, in 1965, un turn de televiziune inalt de 365,1 m in Alexanderpltaz, turn al carui varf - gazduind oficial un restaurant, dar neoficial folosit si ca post militar de observatie.

Despre virusi

Multi prieteni nu prea dau mare importanta programelor de protectie a sistemului de operare al unui pc ,mai pe scurt spus antivirusi ,programe fara de care nu poti avea un sistem care sa functioneze la parametri normali.
Am decis sa explic pe intelesul tuturor acestora despre ce este acela un virus.
Un virus de calculator este de obicei un program proiectat să se autoreplice şi să se împrăştie, infectând cât mai multe calculatoare, fără ca utilizatorii să îşi dea seama de acest lucru. Viruşii se imprăştie ataşându-se de alte programe, fisiere EXE sau COM, iar mai recent, si documentelor WORD, EXCEL, chiar si fisierelor HLP, sau unii pot să infecteze sectorul de boot al discului. Când se lansează în execuţie un fişier infectat, sau când se porneşte calculatorul de pe un disc sau o dischetă virusată, se lansează şi virusul in execuţie. Adesea, virusul rămâne rezident în memoria calculatorului, pentru a putea infecta următorul program lansat în execuţie, sau următoarea dischetă accesată.
Ceea ce fac viruşii periculoşi este abilitatea lor de a executa acţiuni în calculator. În timp ce unele din aceste acţiuni sunt sâcâitoare (cum ar fi afişarea unui mesaj la o anumită dată sau ca răspuns la o anumită acţiune a utilizatorului calculatorului) iar altele enervante (cum ar fi reducerea performanţelor calculatorului), există viruşi care pot provoca adevărate catastrofe, distrugând fisiere de date, documente, sau facând calculatorul inutilizabil.
Primii viruşi au apărut acum câteva decenii, însă nu au cunoscut o răspândire la scară mondială decât după aparitia primelor PC-uri. În 1981 firma IBM scotea pe piată, alături de gigantele mainframe-uri care îi aduseseră succesul, un calculator "personal" bazat pe noul (pe atunci) procesor produs de firma Intel, 8088. Preţul acestuia era extrem de ridicat, însă produsul a fost un succes. Ca sistem de operare IBM a cumpărat MS-DOS de la firma Microsoft, care la rândul ei l-a scris pe baza sistemului de operare CP/M. Primele versiuni de DOS erau extrem de compacte (numai câteva zeci de Kb) şi nu aveau nici un protocol de securitate inclus.
Trec 5 ani si ajungem în 1986 când apăreau primele rapoarte publice indicând entităţi virale pe IBM-PC. Era vorba de virusul Brain, un virus de boot. Apar astfel programe de tip antivirus create pentru a elimina viruşii informatici. Dacă primele programe antivirus erau extrem de simple, ca si viruşii de pe atunci, programele din ziua de astăzi sunt adevărate "capodopere" de algoritmi si cod.
Viruşii pot proveni dintr-o varietate de surse. Pentru că un virus reprezintă cod executabil, el poate fi transmis pe toate căile normale de transmitere a informaţiei între calculatoare.
Într-un studiu din 1991 al companiei Dataquest realizat la cererea National Computer Security Association din Statele Unite, cel mai des viruşii se transmiteau prin dischete infectate (87 %). 43% din dischetele infectate, responsabile pentru introducerea viruşilor pe calculatoarele întreprinderilor erau dischete aduse de acasă. Aproape trei sferturi (71%) din infecţii au apărut în întreprinderi cu reţele de calculatoare, crescând pagubele prin rapida împrăştiere a viruşilor în toată reţeaua. În mediile de reţea, riscul infectării cu viruşi este mult crescut. Şapte la suta (7%) din viruşi proveneau din fişiere preluate de pe diverse BBS-uri (la acea dată reţeaua Internet nu avea răspândirea actuală). Alte surse de dischete infectate erau dischetele demo sau conţinând software arhivat - circa 6% din infecţiile raportate.
Aşa cum am spus şi mai devreme, unii viruşi sunt enervanţi, iar alţii pot fi deosebit de periculoşi. În cazul cel mai fericit, viruşii cresc dimensiunea fişierelor şi reduc viteza de răspuns, afectând performanţele calculatorului dumneavoastră. Mulţi viruşi caută doar să se răspândească, nu să afecteze calculatorul, astfel încât nu produc daune în mod intenţionat. Totuşi, există posibilitatea ca si viruşi benigni să interacţioneze întâmplător cu alte programe sau chiar cu hardware-ul şi să încetinească sau să oprească sistemul. Alti viruşi sunt mult mai periculoşi. Aceştia pot modifica sau distruge datele, sau pot şterge fişierele şi pot reformata hard-discul.
Cei care sunt iniţiaţi în domeniul viruşilor de calculatoare nu vor avea probabil dificultăti în a spune dacă un calculator este suspect de a fi infectat cu un virus nou. Viruşii se pot răspândi nestingheriţi doar atâta timp cât rămân nedetectaţi. Din acest motiv, majoritatea viruşilor nu îşi manifestă prezenţa în sistem. Numai programele antivirus pot detecta prezenta unei asemenea infecţii. Există, totuşi, mai multi viruşi, ce îsi fac simţită prezenţa în sistem prin efectele secundare generate.
Câteva "simptome" specifice calculatoarelor virusate (lista este orientativã, cazurile reale fiind mult mai numeroase si diverse):
• fişierele sistem cresc în lungime (de exemplu în DOS 6.20 fişierul command.com are 54619 octeţi, iar pe un calculator virusat el poate avea, să zicem cu 1200 de octeţi mai mult, respectiv 55819)
• blocări frecvente - majoritatea viruşilor sunt extrem de prost scrişi si blochează calculatorul extrem de des. Viruşii sunt de altfel cunoscuţi ca cele mai incompatibile programe (exceptând viruşii multiplatforma, ca de exemplu clasa "Concept" - viruşii de .doc Word).
• mesaje ciudate, melodii sau sunete suspecte în difuzor. Mulţi viruţi îşi fac anunţata prezenţa prin astfel de efecte.
• distrugerile de date sunt alt efect al viruşilor. Dispariţia subită a unui fişier sau erori ale sistemului de fişiere sunt clasice.
• încetinirea accesului la disc este produs de unii viruşi stealth care se interpun între programe şi sistemul de acces la discuri.
• la apăsarea tastelor CTRL+ALT+DEL calculatorul boot-ează instantaneu fără a mai trece prin ecranul de POST (power on, self test).
• la comanda chkdsk majoritatea programelor executabile sunt raportate ca având o lungime incorectă: efect al unor viruşi stealth.
• dimensiunea memoriei afişată de programele specializate este mai mică decât 640Kb. Uneori acest efect este generat de unele managere de memorie fără a fi vorba de un virus, dar de obicei indică prezenţa unui virus.
• programele de tip self-check raportează ca au fost modificate.
• nu mai porneşte Windows sau se raportează că accesul la disc se face prin BIOS.

• schimbări ale marcajului de timp al fişierelor.

• încărcarea mai grea a programelor.

• operarea înceată a calculatorului.

• sectoare defecte pe dischete.

CELE CINCI REGULI LA SERVICIU.

1. Sa nu gandesti.
2. Daca gandesti, sa nu spui.
3. Daca spui, sa nu scrii.
4. Daca scrii, sa nu semnezi.
5. Daca semnezi, sa nu te miri

Software Corp

Tehnologia a progresat atat de mult incat un laptop furat a ajuns sa tipe dupa ajutor.,se pare ca oameni carora le place sa isi insuseasca ce nu este al lor sant cam in toata lumea iar firmele de soft au benefici uriase de pe urma acestora,multe dintre ele cautand sa previna furturile din pc-urile personale sau compani dar sa mareasca si vanzarile in acest gen de soft.

Software Corp a facut un program pentru a preveni furtul laptopurilor. Astfel, daca cineva introduce gresit parola de acces vor auzi o voce care striga: "Ajutor, acest laptop este raportat pierdut sau furat!".

 In plus, va aparea mesajul "laptop furat", alaturi de informatiile de contact ale proprietarului. Mai mult decat atat, adevaratul proprietar poate sa primeasca, cu ajutorul unui alt program, informatii exacte cu privire la locul in care sa afla laptopul furat.

M-am gandit ca acest soft merita mentionat aici deoarece traim intr-o lume in care simpla insusire a unui obiect  poate produce mari pagube celui pagubit .

Laptop cu ecran 3D de la Acer

Acer firma din Taiwan ,suprinde cu un produs inovator in domeniu laptopurilor si anume a lansat pe piata un laptop cu ecran 3D,cu ajutorul unor ochelari speciali ,filmele si jocurile vor capata o noua dimensiune pe ecranul de 15.6 inchi, efectul 3D poate fi deschis si inchis prin simpla apasare a unei taste destinate.
Pretul unui astfel de laptop este de 789 de dolari cu putin mai mult decat pretul unui laptop normal din aceiasi categorie
Laptopurile au instalat sitemul de operare de la Microsoft si anume Windows 7,datorita faptului ca acest sistem de operare nu are optiuni destinate ecranelor 3D, laptopurile Acer au instalat un soft special pentru filme.

Despre Halloween.

Astăzi am decis să scriu despre aceasta aşa zis sărbătoare care a fost importata rapid şi de către ţările unde religia catolică diferă mult de cea a ţărilor respective, chiar condamnată şi nerecunoscuta de către mulţi.
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele ţări data sărbătorii variază de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie.
Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental catolic şi protestant, deoarece în aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte ţări Halloween este serbat prin parade şi carnavaluri.

Din dorinţa de a ne emancipa şi a intra în rândul lumii civilizate, am adoptat fără nici un fel de discernământ tot ceea ce venea dinspre Occident.
Şi am făcut-o cu atât de multă înverşunare că astăzi nu am concepe să lăsăm să treacă o anumită sărbătoare total străină de spiritul românesc.
Una din aceste sărbători este Halloween-ul o sărbătoare asociată cu moartea: în noaptea de Halloween se spune că spiritele morţilor părăsesc mormintele şi încearcă să se re-incarneze în cei vii posedându-le trupul în anul care urmează.
Aceasta spune istoria şi tradiţia, însă această sărbătoare a ajuns la fel ca multe altele o adevărată industrie care exploatează la maxim slăbiciunile şi temerile oamenilor.

Halloween-ul promovează horror-ul, macabrul şi tot ce ţine de frică, şi culmea e ca la noi se promovează acest Halloween ca fiind ceva inofensiv, ceva distractiv, ba chiar educativ fiind promovat în grădiniţe, şcoli şi prin mass-media.
Această promovare este făcută în condiţiile în care există un studiu făcut de americani despre impactul acestui eveniment asupra copiilor: îndemnaţi să scrie o compunere cu tema “Cum vreau să sărbătoresc Halloween-ul?” copii au scris în procent de 80% că în noaptea de Halloween ar vrea să omoare pe cineva... No comment... ca pe CNN.