Omul de zăpadă si nostalgia iernii.

Recent când m-am întors într-o seară spre casă am observat un om de zăpadă, ştiu pentru mulţi nu înseamnă mai nimic sau aproape nimic, dar pentru mine este nostalgia iernilor în care făceam şi eu împreună cu alţi prieteni un om de zăpadă, pe care îl “decoram" aşa cum ne pricepeam noi mai bine şi tare mândri mai eram la finalul unei zile de săniuş, că am reuşit să facem şi un om de zăpadă, fiecare dintre noi avea câte o sarcină clară de a aduce ceva, orice un nasture mai mare, un morcov, o oală mai veche, un fular sau orice era bun să punem la “decorarea” omului de zăpadă.

Cu trecerea timpului mulţi nu îşi mai aduc aminte de nimic, devin ursuzi şi nu îi mai bucură decât partea materială a vieţii, am observat în ultima vreme nu se mai bucură nimeni de iarnă, nici de zăpadă care uneori face ca oraşul să pară mai curat şi mai liniştit decât în alte anotimpuri.

Ce e trist este că nici măcar copii nu se mai bucură de zăpadă, stau probabil în casă pe calculatoarele de ultima generaţie şi “învaţă “au lecţii de făcut desigur asta doar dacă nu încing tastatura pe diverse jocuri, îmi aduc aminte că plecam dimineaţa şi uitam să mai vin acasă şi asta pentru că nu aveai timp să te vaiţi că ai îngheţat sau că te-ai plictisit, întotdeauna se găsea ceva interesant de făcut, zăpada constituia pe atunci materia primă pentru marea majoritate a jocurilor noastre, se făceau cazemate şi se arunca de la o cazemată la alta cu bulgări de zăpadă, se juca aşa zisul joc “garajele” unde trebuia să îţi arăţi îndemânarea la parcarea saniei în spaţii restrânse, îmi aduc aminte când într-o iarnă foarte geroasă am udat cu furtunul de la hidrantul blocului pentru a face patinoar, am aşteptat cuminţii să îngheţe şi după am adus crose şi puc şi am jucat pentru prima dată Hochei pe gheaţă în faţa blocului, spre disperarea vecinilor care nu ştiau cum de s-a format gheţuşul din faţa blocului, îşi mai aduce aminte cineva când şi cum se făcea gheţuş pe toboganul pe unde se dădeau tomberoanele de gunoi, asta spre disperarea celor care se ocupau de curăţenia blocului, tot iarna ne dădeam pe derdeluşe improvizate, acum nu mai vezi nici o cazemată sau iglu, nu mai vezi copii care să ţipe să se bucure de zăpadă, nu mai vezi nici oameni de zăpadă, care înainte fără exagerare erau la mai toate blocurile unde erau copii, nu am mai văzut copii care să se joace singuri cu sania, acum este linişte aşa cum îşi doreau “moşnegii” cum îi numeam noi pe atunci şi parcă din ce ne certau să nu mai facem gălăgie parcă mai tare ţipam şi ne băteam cu zăpadă, nu o să uit niciodată acea senzaţie de fericire a faptului că este iarnă, acel om de zăpadă pe care îl voi prezenta mai jos, m-a făcut să zâmbesc şi să mă bucur că este iarnă.

În acele momente am început să îmi amintesc o parte din "nebuniile" pe care le făceam când eram copil, în acest minunat anotimp numit iarnă.

Anticipez înjurăturile, celor care în acest anotimp nu sunt aşa entuziasmaţi că ninge sau că este frig, ştiu că trăim într-un oraş în care se încasează banii anticipat pentru deszăpezire şi încălzire dar care la venirea iernii cei în cauză se scuză că au fost luaţi pe nepregătite, mă amuza mereu acest fapt cu luatul pe nepregătite, adică dacă era luna septembrie mai înţelegeam dar aşa când deja vine luna noiembrie, te poţi aştepta oricând să ningă, simplul fapt ca unii aşa zişi " oameni " fac ca acest anotimp să pară mai greu de suportat decât este în realitate, nu mă poate face să nu iubesc acest minunat anotimp.

Da iubesc iarna, este anotimpul meu preferat şi îmi doresc să ningă şi să fie frig pentru ca de asta este iarnă, detest pe cei care se vaită mereu că este prea frig sau prea cald, recunosc sincer că nu suport căldurile mari, dar frigul ca şi căldura fac parte din natură, ea a făcut în aşa fel ca tot ce ne înconjoară să nu devină monotonie şi vremea să fie variată încât să apreciem frumosul şi dacă tot timpul ar fi vremea bună, nu am mai şti să apreciem asta, aşa cum dacă în jurul tău ai avea numai oamenii frumoşi şi perfecţi, ai ajunge să nu mai vezi nimic altceva.